Unul dintre jucătorii lui FC Basel s-a legitimat cu pașaportul soției la decolarea spre București! :) Vameșul a izbucnit în râs

Marcelo Diaz, mijlocaș la FC Basel, s-a legitimat în fața vameșilor cu pașaportul soției, în momentul în care se pregătea să decoleze spre București

Internaționalul chilian nu este străin de călătorii. Cu toate acestea, experiența nu l-a ajutat prea mult în momentul în care a fost rugat de vameși să arate pașaportul înainte de decolarea spre București. Conforma blick.ch, Marcelo Diaz a luat din greșeală pașaportul soției, iar în momentul în care s-a legitimat, atât delegația lui FC Basel, cât și vameșii au izbucnit în râs.

Până la urmă, situația a fost rezolvată de intervenția Bernhard Heusler, șeful lui FC Basel, iar Macelo Diaz a reușit să urce în avionul spre București.

Publicat: 22 10. 2013, 12:27
Actualizat: 22 10. 2013, 12:32