Valdes, învins de 3 ori pentru prima dată în acest sezon!** „Un Inter de legendă”
Guardiola i-a mulțumit Interului că i-a eliminat pe rușii de la
ȚSKA: „Bine că nu a trebuit să mergem cu autocarul până la
Moscova”, spunea spaniolul înaintea meciului! Barca a plecat cu
coada între piciore după un meci de senzație făcut de Eto’o și ai
lui. Deși nu a marcat, camerunezul a ieșit învingător în duelul cu
Ibrahimovic și italienii exultă: „Inter este de legendă”
Deși a deschis scorul prin Pedro, ajuns la cota 20 în toate
competițiile pentru catalani, Barca a plecat cu trei „boabe”
încasate de la nerrazzuri. Este pentru prima dată în acest sezon în
care catalanii primesc trei goluri, indiferent de competiție.
Italienii pleacă drept favoriți pentru retur! O spun și
statisticile: Inter a mers de patru ori în finală după cele șapte
semifinale jucate, în timp ce spaniolii au un procentaj mai mic –
doar cinci calificări în ultimul act după zece semifinale
Golurile gazdelor au fost marcate de Sneijder ’30, Maicon ’48 și
Milito ’61, în vreme ce reușita echipei catalane a fost semnată de
Pedro ’19.
Inter Milano: 12. Julio Cesar – 13. Maicon (26.
Chivu ’73), 6. Lucio, 25. Samuel, 4. Zanetti – 8. T. Motta, 19.
Cambiasso, 27. Pandev (5. Stankovici ’56) – 22. Milito (45.
Balotelli ’75), 10. Sneijder, 9. Eto’o. Antrenor: Jose
Mourinho.
FC Barcelona: 1. Valdes – 2. Daniel Alves, 5.
Puyol, 3. Pique, 19. Maxwell – 6. Xavi, 16. Busquets, 15. S. Keita
– 10. Messi, 9. Ibrahimovici (22. Abidal ’61), 17. Pedro. Antrenor:
Josep Guardiola.
Cartonașe galbene: Eto’o ’12, Stankovici ’82 / Busquets ’45+1,
Puyol ’51, Pique ’60, Keita ’68, Alves ’83.
„E un Inter de legendă”, au titrat cei de la
Corriere dello sport imediat după meci, în timp ce spaniolii sunt
împărțiți în reacții.
Cei de la Marca scriu că Inter este favorită pentru finala de pe
Barnabeu, dar presa catalană încă mai speră: „Nu e jucat
nimic”, scriu cei de la El Mundo Deportivo