„Vânătorii de capete” iau cu asalt Clujul
În tribunele stdaionului din Gruia vor fi prezenți peste 1000 de suporteri ai "albaștrilor" de la Chelsea.
Celebrii "Headhunters", așa cum sunt ei supranumiți în insulă vor ajunge la Cluj marți și miercuri și promit să consume cantități uriașe de bere, anunță Clujeanul.ro.
Fanii lui Chelsea sunt renumiți pentru cântecul numit "Țelină", pe care îl cântă de fiecare dată când favoriții înving. În trecut chiar, ei chiar veneaua cu astfel de legume la stadion, și aruncau cu țelină în sus în semn de bucurie.
Chelsea ocupă locul 5 într-un top al celor mai iubite și susținute echipe din Premier League. În medie, peste 41.000 de suporteri au mers pe Stamford Bridge la fiecare meci, în sezonul 2007-2008, pentru a-și susține favoriții, arată statisticile.
Pentru mai multe informații privind suporterii lui Chelsea, CLICK AICI