Varșovia, mândria lor, speranța noastră!
Steliștii s-au cazat în centrul uneia dintre cele mai frumoase capitale din Europa, acolo unde business-ul înflorește an de an
Steaua a ajuns de duminică seara la Varșovia și s-a cazat la unul dintre hotelurile luxoase din centrul capitalei poloneze. Orașul impresioneaă prin curățenie și, deși în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost distrus în proporție de 80%, Varșovia e superbă mai ales datorită clădirilor pe care le are.
Arhitectura urbei a cunoscut o dezvoltare impresionantă după ce a scăpat de comuniști și are peste 10 blocuri zgârie nori, care contrastează teribil cu Casa de Cultură, cea mai înaltă clădire construită de ruși în capitala Poloniei. Varșovia are aproape mărimea și numărul locuitorilor Bucureștiului, iar bulevardele sunt la fel de largi și uneori aliniate de-alungul unor parcuri atent îngrijite. Zlotul are cam puterea leului românesc în comparație cu moneda euro, astfel că prețurile sunt ușor de comparat și par mai mici parcă decât în România, mai ales meniurile de la restaurante. În centrul orașului, unde e cazată și delegația stelistă, cartierul Srodmiescie găzduiește foarte multe instituții naționale și internaționale. În anii 2000, orașul a cunoscut una dintre cele mai rapide creșteri economice și, deloc întâmplător, Varșovia are cea mai puternică bursă de valori din centrul și estul Europei, fiind de fapt și una dintre cele mai vechi, din 1817! Și deloc întâmplător, Bursa de valori de la București îl are de curând drept șef pe un polonez, Ludwik Sobolewski.
Varșovia se mândrește, printre altele, cu celebrul râu Vistula ori cu galeria Legiei. Steliștii sunt însă încrezători că vor putea face față infernului în această seară și că se vor întoarce cu biletele pentru grupele Ligii Campionilor în buzunar