CFR Cluj s-a calificat în turul 3 preliminar al UEFA Champions League, după ce ardelenii au trecyt de Lincoln, campioana Gibraltarului, scor 4-1 la general.
Deși s-au calificat în turul 3 preliminar al Champions League, ardelenii nu au impresionat în cele două meciuri jucate cu Lincoln, campioana Gibraltarului.
Vasile Miriuță, fostul antrenor al celor de la CFR Cluj, nu a fost impresionat de modul în care a arătat campioana României și a criticat jocul elevilor lui Marius Șumudică.
Campioana României se va duela cu Young Boys Berna în turul 3 preliminar al Champions League și și-a asigurat deja în grupele Conference League, indiferent de rezultatele viitoare.
„E bine că au obţinut calificarea, dar jocul nu m-a convins. Poate să se supere oricine! Dacă a ajuns o echipă din Gibraltar, la CFR acasă, să aibă cinci ocazii uriaşe, atunci este o mare problemă. Le mai dăm un pic de timp, să zicem, dar nu ştiu cât. Dacă vom juca cu elveţienii şi ne vom prezenta aşa, vom avea mari probleme.
Pe faza de apărare, am văzut mari probleme. E inadmisibil ce greşeli s-au făcut! La 1-0, înainte de golul lui Sigurjonsson, deja auzeam murmur în tribune. Dar acel gol a salvat această victorie, dar jocul m-a dezamăgit.
Am avut acest debut de sezon şi nu ştiu să fi văzut un CFR, în ultimii cinci ani, să se apere atât de rău. Mă aştept la altceva de la CFR, jucătorii au potenţial. A fost un joc modest.
E adevărat, rezultatele contează, ele te ţin în viaţă, dar mă aştept să se îmbunătăţească jocul. Suporterii CFR-ului cunosc fotbal, aşteaptă să joci, nu doar rezultatul. A lipsit viteza pe faza de atac„, a spus Vasile Miriuţă, pentru Looksport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER