Victoria cu Manchester City a costat-o scump pe Tottenham. Anunțul teribil al lui Mauricio Pochettino

Harry Kane (25 de ani) s-a accidentat în turul sferturilor Ligii Campionilor, cu Manchester City, și poate rata întreg sezonul. Mauricio Pochettino, managerul lui Tottenham, a declarat la conferința de presă că atacantul este într-o situație foarte neplăcută: ar putea rata întreg sezonul. „E un motiv de îngrijorare pentru noi. Cu siguranță ne va lipsi. E posibil să fie indisponibil până la finalul sezonului. Sperăm că nu e nimic grav, dar nu are prea mult timp la dispoziție pentru a se reface. Și-a sucit glezna, vom vedea cum va reacționa piciorul lui în câteva ore„.

  • Accidentarea lui Kane s-a produs în minutul 57, când englezul a fost călcat zdravăn de Fabian Delph pe gleznă

Tottenham Hotspur s-a impus, marți, contra lui Manchester City, scor 1-0, în turul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Unicul gol al partidei a fost reușit de sud-coreeanul Son, iar totul se va decide în returul programat peste o săptămână.

 

Publicat: 10 04. 2019, 11:20
Actualizat: 10 04. 2019, 11:21