„Victoria cu Unirea ne va ridica moralul înainte de Fiorentina!”

Președintele Stelei, Valeriu Argăseală, spune că "roș-albaștrii" vor întrerupe seria de 13 meciuri fără victorie în partida cu Unirea Urziceni, iar acest succes le va da elevilor lui Dorinel Munteanu aripi înaintea disputei decisive cu Fiorentina.

"Jucătorii se vor mobiliza foarte bine pentru meciul cu Fiorentina. Dupa ce vom câștiga cele trei puncte cu Unirea Urziceni, moralul ne va da puterea să învingem și pe Fiorentina. Contra Fiorentinei vom evolua cu sabia deasupra capului, dar mobilizarea va fi extraordinară, exemplară", a spus Argăseală la Telesport.

Oficialul "roș-albastrilor" nu este de părere că elevii lui Dorinel Munteanu s-au făcut de râs în Europa. "Nu se poate spune ca Steaua nu a facut nimic în Europa. Bayern a jucat un fotbal aproape perfect în meciul cu noi, cum rar se vede în fotbalul european", a încheiat Argăseală.

Publicat: 27 11. 2008, 13:14
Actualizat: 27 11. 2008, 13:57