Tehnicianul lui Atletico Madrid, Diego Simeone, nu va scăpa ușor după gestul pe care l-a făcut în optimile Ligii Campionilor în meciul tur în fața echipei Juventus. UEFA a anunțat că îl va ancheta pe antrenor.
Deși Atletico s-a impus pe teren propriu, Wanda Metropolitano, cu 2-0, echipa din La Liga riscă sancțiuni pentru blocarea scărilor, aruncarea de obiecte și comportament necorespunzător al antrenorului Diego Simeone.
diego simeone joy of goal pic.twitter.com/Za2ECNjulC — futbol magazin (@futbolmagazini) February 20, 2019
diego simeone joy of goal pic.twitter.com/Za2ECNjulC
— futbol magazin (@futbolmagazini) February 20, 2019
„Nu este un gest frumos, recunosc, dar am simțit să îl fac. L-am făcut când eram jucător la Lazio și l-am făcut și acum să le arăt fanilor că avem tupeu. Îmi cer scuze dacă cineva s-a simțit jignit din cauza asta„, au fost cuvintele lui Diego Simeone, la finalul partidei, Atletico Madrid – Juventus, scor 2-0.
Nici Juventus nu a fost „iertată” de UEFA. Tehnicianul „Bătrânei Doamne”, Massimiliano Allegri, este anchetat și el pentru comportament necorespunzător, acesta ar fi întârziat startul partidei.
UEFA încă nu a stabilit data pentru analizarea acestor cazuri.
Partida retur din optimile Ligii Campionilor, Juventus – Atletico Madrid, se va juca pe 12 martie, de la ora 22:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER