VIDEO Galata nu există fără Burak:** gol fabulos marcat cu Schalke și record istoric stabilit de turc! I-a luat locul lui Messi în duelul cu CR7
Cristiano Ronaldo are alt rival decât argentinianul Messi în cursa pentru titlul de MVP al acestei ediții din Liga Campionilor. Turcul Burak Yilmaz, omul care practic i-a interzis lui CFR Cluj prima calificare în optimile competiției, continuă să fie starul lui Galatasaray chiar și după sosirile la Istanbul ale mult mai cunoscuților Drogba și Sneijder.
Atacantul turc a deschis scorul în „optimea” cu Schalke după o execuție care a aruncat în aer stadionul „Ali Sami Yen”. Acesta a preluat cu călcâiul la 20 de metri de poartă, mingea a sărit unul dintre fundașii nemților, după care i-a revenit lui Burak. Vârful l-a executat apoi pe Hildebrand cu un șut sec și a bifat al 7-lea gol din cele 8 reușite de Galatasaray în acest sezon din Liga Campionilor. În plus, este singurul turc din istorie care atinge această bornă în competiție.
Selcuk Inan are și el o contribuție extrem de importantă la ascensiunea lui Burak, trei dintre pasele decisive pe care atacantul le-a transformat în gol venind de la mijlocașul de 28 de ani.