Scandalul în care este implicat galezul Ryan Giggs a tensionat atmosfera din lotul lui Manchester United, cu mai puțin de o săptămână înainte de finala Champions League. Presupusa relație a acestuia cu Imogen Thomas nu a putut fi făcută publică de presa din Albion, după ce fotbalistul a obținut un ordin judecătoresc care împiedica acest lucru, însă ieri un politician englez a readus subiectul în atenția opiniei publice.
Prezent ieri la o conferință de presă ce prefața finala cu Barcelona, Sir Alex Ferguson s-a enervat la culme când un jurnalist a pus o întrebare ce îl privea pe mijlocașul de 37 de ani. Reporterul nu a făcut nicio referire la scandalul mai sus menționat, însă Ferguson a turbat!
Crezând că microfoanele ce stăteau în fața sa erau închise, scoțianul a avut un dialog incredibil cu ofițerul de presă al clubului.
„Victima” scoțianului e Rob Harris, reporter al Associated Press.
Rob Harris: „Cel mai experimentat jucător în Champions League e, în mod evident, Ryan Giggs. Cât de important va fi el pentru echpă în meciul de sâmbătă?” Ferguson: „Toți jucătorii sunt importanți…„
Ferguson, către ofițerul de presă: „Tipul care a pus întrebarea despre Giggsy…” Ofițer de presă: „Cine?„
Ferguson: „Cel care a pus întrebarea, cine altcineva?!„
Ofițer de presă: „A, da. Îți zic mai târziu”
Ferguson: „Cine e?”
Ofițer de presă: „Îți spun mai târziu”
Ferguson: „Vine și vineri?”
Ofițer de presă: „Tipul cu laptopul?”
Ferguson: „Aha. Atunci o să-l „rezolvăm”. Dă-i interdicție vineri”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER