Sabău a făcut la returul cu Șahtior exact ceea ce a promis, printre rânduri, că va face: va cere echipei în primul rând să se apere și să atace doar când chiar merită, nu după cum cântă publicul.
Iar jucătorii l-au ascultat cu sfințenie. În timp ce publicul cânta de Champions League, fotbaliștii îi lăsau pe câștigătorii Cupei UEFA să domine. Spun îi lăsau, pentru că aveau suficientă grijă și să nu ia gol. Așa că, și cu Lucescu pe bancă – ba uneori părea că putea să vină și Răzvan lângă tatăl său – că tot nu aveau cum să dea gol ucrainenii. Primele emoții serioase au apărut abia în minutul 25, când două lovituri cu capul după cornere au trecut puțin pe lângă poarta lui Pantilimon. A compensat – cine altul? – Gigel Bucur, care i-a terminat din nou pe fundașii adverși, dar n-a nimerit poarta.
"Pe Alexa îl scot că ia roșu"
Situația s-a repetat și în partea a doua. Șahtior a pasat și dominat, Gigel Bucur a ratat după ce i-a trimis la Barcelona – dar să cumpere țigări – și pe Cigrinski, și pe Raț. Asediul a început abia în ultimul sfert de oră. Sabău și-a dat seama că e groasă și, după ce a făcut al cine-mai-știe-câtelea fault, l-a schimbat pe Alexa. "Îl scot că ia roșu", a decis imediat Sabău, în ciuda nervilor căpitanului. Chiar fără el, bănățenii au rezistat, deși Cigrinski sau Srna au avut și ocazii. Iar când Pantilimon a scos miraculos lovitura liberă a lui Srna, iar Bourceanu s-a aruncat ca un leu asupra mingii, era clar că nimic nu putea opri Timișoara. După Feyenoord în fața celor de la UTA, Hamburg cu Dinamo și Valencia cu Steaua, încă o deținătoare de trofeu european este eliminată de o echipă din România. Iar de data asta, Lucescu chiar nu mai poate face nimic împotrivă. Să vină Arsenal!
CLICK AICI PENTRU REZUMATUL PARTIDEI TIMIȘOARA-ȘAHTIOR
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER