Viitorul nu merge la TAS! :) Lecția lui Hagi pentru Gigi Becali. Gest frumos făcut de campioana României după ce FCSB s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor
Campioana României a făcut un gest de fair-play și a postat pe site-ul oficial un mesaj prin care o felicită pe FCSB pentru calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor. FCSB a trecut de Viktoria Plzen, în timp ce Viitorul n-a putut să se califice în play-off-ul Ligii, după eșecul cu APOEL Nicosia.
Gest impresionant făcut de oficialii de la Viitorul. În ciuda tensiunilor dintre cele două echipe, campioana României a ținut să o felicite pe FCSB pentru calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor.
„Felicitări FCSB !
FC Viitorul felicită formația FCSB pentru frumoasa performanță de a se califica în play-off-ul Ligii Campionilor și îi urează mult succes în încercarea de a se califica și în grupele principale ale competiției”, este mesajul postat de Viitorul pe site-ul oficial.
Gestul vine ca o palmă pentru conducerea FCSB-ului. Gigi Becali a contestat la TAS titlul luat de Viitorul, pe motiv că regulamentul nu este clar în privința criteriilor de departajare. Dosarul deschis de FCSB la TAS la produs o prăpastie între Gigi Becali și Gică Hagi, care sunt legați și de o relație fin-naș. Cu toate acestea, Viitorul și-a felicitat adversara din campionat.
Nu putem vorbi despre aceeași atitudine și la Gigi Becali. Imediat după returul cu Plzen, patronul FCSB a spus că n-a putut să se uite la meciul Viitorului: „Nu m-am am vrut să mă uit, pentru că însemna să fiu împotriva nașului”.
FCSB s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor după ce a trecut cu 6-3 la general de Viktoria Plzen. Viitorul a pierdut cu 4-0, după prelungiri, returul cu APOEL Nicosia, după în tur reușise să se impună cu 1-0.