Viitorul, OUT din UEFA Youth League. VIDEO | Ce s-a întâmplat în returul cu Dinamo Zagreb

Viitorul Constanța U19 a fost eliminată din UEFA Youth League, după ce a pierdut manșa retur cu Dinamo Zagreb, 0-2. Croații câștigaseră și meciul tur, de la Ovidiu, 1-0.

Viitorul nu a avut mari șanse în fața croaților. Prima repriză a fost la controlul gazdelor, presând încă din start și creându-și, la capătul primelor 45 de minute, 6 ocazii importante. Golul a picat în minutul 28, când căpitanul Marius Leca a deviat în propria poartă o centrare de pe stânga a lui Antonio Marin.

Repriza secundă  a fost mai echilibrată, pentru că Zagreb nu a mai presat. Scorul de 2-0, la general, i-a făcut pe elevii conduși de Jovicevic să joace la trecerea timpului. Chiar și așa, Dinamo a mai punctat în minutul 82. Mijlocașul Gjira a luat pe cont prorpiu o acțiune, a trecut de mai mulți fotbaliști ai Viitorului, a pasat în careu pentru Cuze, care a avut de îndeplinit o simplă formalitate.

Echipele de start:

Dinamo Zagreb: Horkas – Radonja, Sutalo, Franjic, Mikulic – Gjira, Julardija, Pavlak – Cuze, Baturina, A. Marin

Rezerve: Josipovic – Jelenic, Kapitanovic, Krizmanic, Mihaljevic, Radic, Sipos

Antrenor: Igor Jovicevic

Viitorul Constanța: Șerban – Ghiță, Leca,Vlad, Neciu – Negrean,Călin, Tucaliuc – Chera,Pop, Pitu

Rezerve: Mușat – Goergescu, Ilie, Matis, Munteanu, Mureșan, Nedela

Antrenor: Cristian Cămui

Partida poate fi văzută aici

Publicat: 23 10. 2018, 18:22
Actualizat: 23 10. 2018, 18:23