Villareal, coșmarul lui Rooney
Manchester United, deținătoarea trofeului, este pregătită să debuteze cu dreptul în fața spaniolilor de la Villarreal, cei care acum trei sezoane au ținut-o într-un șah etern.
În 2005, atât partida de pe „Old Trafford” cât și cea de pe “El Madrigal” s-au încheiat cu două remize albe. Cel care are cel mai bine întipărită în minte respectiva „dublă” este, fără îndoială, atacantul Wayne Rooney. La vremea aceea era tânăr și neliniștit, însă a fost imediat calmat de un Kim Milton Nielsen impasibil, care l-a eliminat, după ce Rooney a aplaudat ironic în momentul în care arbitrul danez îi arătase cartonașul galben.
„Am fost ridicol trebuie să recunosc asta, însă acum sunt mai bătrân și mai deștept. Chiar și atunci ajuns în vestiar mă gândeam: «De ce naiba am făcut asta?»” le-a declarat Rooney jurnaliștilor englezi.
Înaintea jocului, ambii antrenori au bătăi de cap. Sir Alex Ferguson trebuind să suplinească absențele lui Cristiano Ronaldo și Michael Carrick, în timp ce Manuel Pellegrini nu se poate baza pe turcul Nihat și nici pe fostul “diavol” Giuseppe Rossi, ambii fiind accidentați.