Wenger și Nasri, suspendați un meci de către UEFA

Antrenorul formației Arsenal Londra, Arsene Wenger, și
mijlocașul Samir Nasri au fost suspendați câte o partidă de către
UEFA, după ce au criticat prestația arbitrului la meciul pierdut,
scor 1-3, cu FC Barcelona, în returul optimilor Ligii Campionilor,
informează AFP.

Wenger, care a mai fost amendat și cu 10.000 de euro, a
contestat eliminarea lui Robin Van Persie la începutul reprizei
secunde. Olandezul a primit un al doilea cartonaș galben pentru că
și-a continuat acțiunea după fluierul arbitrului.

La fel ca și antrenorul său, Nasri a fost sancționat pentru
„comportament nesportiv”, însă UEFA nu a precizat ce i se
reproșează. Cei doi au la dispoziție trei zile pentru a face
apel.

De asemenea, antrenorul secund al formației Tottenham Joe
Jordan, care a avut o altercație cu mijlocașul echipei AC Milan
Gennaro Gattuso a fost suspendat un meci.

MEDIAFAX

Publicat: 18 03. 2011, 09:43
Actualizat: 18 03. 2011, 09:44