Zapata, ales cel mai bun portar în etapa a cincea a Ligii!

Portarul columbian al FC Steaua, Robinson Zapata, a fost ales cel mai bun goalkeeper în echipa acestei săptămâni de Liga Campionilor, într-un top Eurosport, chiar dacă echipa sa a primit trei goluri la Munchen, în etapa a cincea a competiției.

"Este adevărat că echipa română a părăsit competiția după ce Bayern a învins-o confortabil cu 3-0, dar înfrângerea se putea transforma într-o mare umilință dacă nu erau paradele portarului columbian", a fost motivul alegerii lui Zapata drept portarul etapei a cincea a Ligii Campionilor.

Eliminată din Liga Campionilor, Steaua mai are șansa calificării de pe locul trei în 16-imile Cupei UEFA, dacă învinge pe Fiorentina în ultima etapă a grupei F. Partida Steaua – ACF Fiorentina, din etapa a VI-a, ultima, a grupei F a Ligii Campionilor, se va disputa la 10 decembrie, de la ora 21.45, pe stadionul din Bulevardul Ghencea.

Publicat: 27 11. 2008, 14:13
Actualizat: 27 11. 2008, 14:43