Zidane și elevii săi au intrat în istorie! Ce recorduri au doborât madrilenii în această seară

Real Madrid a câștigat pentru a treia oară la rând trofeul UEFA Champions League, după ce a trecut în finală de Liverpool cu scorul de 3-1. Bale cu o dublă și Benzema au înscris pentru madrileni, iar Sadio Mane a punctat pentru Liverpool. Zidane și elevii săi au intrat, din nou, în istorie în această seară.

  • Francezul a devenit primul antrenor din istorie care cucerește trei Ligi ale Campionilor la rând, și i-a depășit la acest capitol pe Jose Mourinho, Pep Guardiola, Sir Alex Ferguson și Jupp Heynckes.

  • Bale este primul jucător care intră pe teren din postura de rezervă și reușește să puncteze de două ori într-o finală de Champions League.

  • Real este prima echipă care cucerește de trei ori la rând trofeul în noul format al competiției. Acest lucru nu s-a mai întâmplat din 1976, când Bayern cucerea trei Cupe ale Campionilor la rând, în 1974, 1975 și 1976.

  • Cristiano Ronaldo cucerește a patra Ligă a Campionilor din postura de jucător al lui Real Madrid, și a cincea din carieră cu cea din 2008, de pe vremea când activa la Manchester United. Astfel, portughezul egalează la acest capitol trei cluburi mari ale Europei: Liverpool, Bayern și Barcelona.

Real Madrid va juca în Supercupa Europei împotriva rivalei locale, Atletico, după ce trupa lui Simeone a cucerit trofeul Europa League la Lyon, în finala câștigată împotriva lui Marseille, scor 3-0.

Articol scris de Daniel Anghel

 

Publicat: 27 05. 2018, 00:27
Actualizat: 30 05. 2018, 02:50