Zlatan e optimist: „Nu vom avea probleme pe Old Trafford! Ne calificăm!”
Manchester o va întâlni pe Inter, săptămâna viitoare, în returul optimilor de finală din Champions League.
Săptămâna trecută, trupa lui Ferguson a dominat destul de categoric meciul de pa Giuseppe Meazza și ca atare, pleacă favorită pe hârtie pentru calificarea în sferturi.
Duelul de pe cele două bănci, dintre doi dintre cei mai mari tehnicieni ai lumii, Mourinho și Ferguson este capul de afiș al acestui duel.
Dacă ar fi să găsim un corespondent în teren al acestei confruntări, cel mai probabil acesta ar fi reprezentat de ciocnirea Ibrahimovic-Cristiano Ronaldo.
Starul lui Inter îl laudă pe porughez, dar e convins că formația italiană e capabilă să realizeze un rezultat mare pe Old Trafford, care să o califice mai departe. În ciuda faptului că în ultimii ani, de fiecare dată, actuala echipă a lui Chivu a părăsit prematur cea mai importantă competiție inter-cluburi, Zlatan e convins că de data aceasta lucrurile vor sta altfel.
"Ronaldo e foarte puternic și joacă foarte bine. A câștigat Balonul de Aur și a cucerit trei trofee cu echipa sa în ultimul an. Manchester e o echipă solidă, dar la fel suntem și noi. Dacă vrem să câștigăm trofee nu trebuie să ne speriem de adversari, în astfel de meciuri se vede valoarea unei echipe. Am câștigat campionatul în ultimele sezoane și cred că a sosit timpul să câștigăm Champions League", a spus Ibrahimovic pentru Sky Sport Italia.
Vârful suedez știe ce are de făcut echipa sa pentru a-și apropia calificarea: "Dacă vom fi o formație compactă, nu văd de ce am avea probleme pe Old Trafford. Vom juca mai bine ca în tur și vom avea mai multă încredere. Dacă facem un meci fără greșeli, ne vom califica."
Zlatan visează la momentul în care va cuceri Balonul de Aur, dar spune că nu face din obținerea acestui trofeu un scop în sine. Mult mai importante sunt victoriile cu echipa de club, care îi vor permite să câștige trofee: "Trebuie să continuu să joc la fel de bine și cu siguranță voi câștiga și eu Balonul de Aur. Oricum, pentru moment, prioritatea mea numărul unu e să obțin trofee cu Inter, nu pe plan individual"