Antrenorul echipei Partizan Belgrad, Zoran Milinkovici, a declarat, miercuri seară, după remiza din meciul cu Steaua București, scor 1-1, că formația sa merita să câștige, dar a fost lipsită de noroc.
„Nu am nicio îndoială că Partizan a fost echipa care și-a dorit mai mult să câștige și care merita acest lucru. 90 de minute noi am încercat să ne creăm ocazii și cred că norocul ne-a lipsit în această seară pentru a câștiga. Trebuie să recunosc, însă, că și Steaua este o echipă de mare calitate. Partizan joacă fiecare meci ca să câștige. Rămân încă 90 de minute la Belgrad. Așa cum am crezut aici în victorie, cu atât mai mult o să credem acasă cu suporterii noștri în spate. Noi avem cei mai frumoși fani din lume„, a spus Milinkovici.
Echipa Steaua București a terminat la egalitate, miercuri, pe teren propriu, scor 1-1 (0-0), cu formația sârbă Partizan Belgrad, în prima manșă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.
Partizan a deschis scorul prin Vulicevici, în minutul 62, Steaua reușind egalarea prin Varela, în minutul 81.
Meciul retur se va disputa la Belgrad, la 5 august, de la ora 21.30.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER