Zubizarreta: „Ne gândim la Șahtior, nu ne preocupă semifinalele”

Directorul sportiv al FC Barcelona, Andoni Zubizarreta, a
declarat, vineri, că oficialii catalani nu se gândesc la
eventualele semifinale ale Ligii Campionilor cu Real Madrid, ci la
faptul că întâi vor juca în sferturi cu Șahtior Donețk, echipă
antrenată de Mircea Lucescu, informează As.

„Acum nu ne gândim la Real Madrid. Există o dublă manșă
între Real și Tottenham, iar pe noi ne preocupă sferturile cu
Șahtior. Șahtior este o echipă valoroasă și care joacă de mult timp
împreună, cu același antrenor. Este o echipă rapidă și care are
stabilitate. Sunt sigur că Șahtior să bucură că va întâlni FC
Barcelona. Mai mult, meciul retur este pe terenul lor”
, a
declarat Zubizarreta.

În cazul în care FC Barcelona trece de Șahtior, iar Real Madrid
de Tottenham, cele două formații spaniole se vor întâlni în
semifinale.

Sursa: Mediafax

Publicat: 18 03. 2011, 14:03
Actualizat: 18 03. 2011, 14:04