A tras concluzia despre Radu Drăguşin. A avut nevoie de o singură fază pentru asta
Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, a avut doar cuvinte de laudă la adresa fotbalistului Radu Drăgușin, comparându-l cu un mare fost jucător.
Acesta urmărește meciurile echipei naționale în Liga Națiunilor, fiind impresionat de fundașul lui Tottenham și de Denis Drăguș. România are un parcurs excelent în Nations League, reușind să câștige toate cele patru meciuri disputate până acum.
Ce spune Mitică Dragomir despre Radu Drăgușin! Comparație cu un mare nume din fotbalul românesc
Fostul președinte LPF a vorbit despre prestația lui Radu Drăgușin, comparându-l cu Mircea Rednic. Dar, „Corleone” a fost impresionat și de Denis Drăguș, fotbalist care a marcat în meciul Lituania – România, scor 1-2.
„După părerea mea, doi jucători au fost pe primul loc. Drăguș și cu Drăgușin, amândoi pe același loc. Ați văzut cum a plecat Drăgușin de la fund cu mingea? Numai Rednic făcea așa, faza de atac bună. De la el a plecat golul.
Știi ce m-a impresionat? Cum a pus mâna Drăguș. Voi ați văzut? Fundașul venea pe el sau pe alunecare. În momentul când a venit la el l-a împins și l-a dezechilibrat.
Deșteptăciunea lui Drăguș m-a impresionat. Știi cine făcea așa? Lupu, te omora cu mâinile. Și Dobrin la fel. Drăguș nu a jucat atacant, el de abia de acum cu Lucescu va fi atacant”, a spus Dumitru Dragomir, la Fanatik.
Program și rezultate LIGA NAȚIUNILOR – GRUPA C2
Vineri, 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1 (Pittas 34′), Kosovo – ROMÂNIA 0-3 (Man 40′, R. Marin 51′-pen., Drăguș 82′)
Luni, 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4 (Muriqi 9′-pen., 21′, Albion Rrahmani 48′, Dellova 55′), ROMÂNIA – Lituania 3-1 (Mihăilă 4′, R. Marin 87′-pen., Mitriță 90’+2 / Kučys 34′)
Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo 1-2 (Golubickas 84′ / Zhegrova 20′, E. Krasniqi 65′), Cipru – ROMÂNIA 0-3 (Man 16, R. Marin 25-pen., Drăgușin 36)
Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA 1-2, Kosovo – Cipru 3-0
Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45)
Ce spune John Wenham despre Radu Drăgușin. „Și-a ratat șansa”
Recent, expertul în informații despre Tottehnam Hotspur, John Wenham, a vorbit despre viitorul internaționalului român la formația londoneză, fiind convins că acesta și-a ratat șansa de a fi titular la următoarele meciuri, după gestul care a dus la eliminarea din meciul cu Qarabag.
„Cred că problema este că Drăgușin a avut ocazia să intre și a demonstrat că merită asta, până acum, când a fost stupid ce a făcut, fiind dat afară. Am sugerat înainte să se întâmple asta că poate ar putea să intre și să joace fundaș lateral, deoarece am fost impresionat de el împotriva lui Newcastle.
A fost stupid ce a făcut, și-a ratat șansa. Mă aștept totuși să revină în echipă relativ curând, în Europa League, acum că și-a ispășit interdicția. Și va depinde doar de el să impresioneze și să nu mai facă nimic prostesc”, a spus John Wenham, potrivit tottenhamhotspurnews.com.