Anunțul UEFA a venit, iar România şi Kosovo l-au aflat primele. Verdictul nu mai poate fi amânat după acest moment

SURSĂ Sportpictures
Vezi galeria foto - 5 poze

UEFA a făcut recent un anunț important, iar decizia pe care a luat-o le vizează și pe România și Kosovo, cele două naționale care așteaptă un verdict după ce oaspeții au abandonat meciul de pe Arena Națională.

Reamintim că în minutul 90+5 al partidei din Liga Națiunilor, jucătorii kosovari au decis să părăsească suprafața de joc, susținând că au fost deranjați de faptul că suporterii români au scandat „Serbia!” în tribunele stadionului.

Anunț de ultimă oră de la UEFA

UEFA a făcut recent un anunț important, iar decizia pe care a luat-o le vizează și pe România și Kosovo, cele două naționale care așteaptă un verdict după ce oaspeții au abandonat meciul de pe Arena Națională. Reamintim că în minutul 90+5 al partidei din Liga Națiunilor, jucătorii kosovari au decis să părăsească suprafața de joc, susținând că au fost deranjați de faptul că suporterii români au scandat „Serbia!” în tribunele stadionului.

Astfel, UEFA a anunțat că tragerea la sorți a play-off-urilor din Liga Națiunilor, sezonul 2024-2025, va avea loc pe data de 22 noiembrie 2024, la Nyon, în Elveția. Astfel, un verdict în legătură cu meciul dintre România și Kosovo va fi dat până la data menționată anterior.

„Tragerea la sorți a play-off-urilor din Liga Națiunilor 2024/2025 va avea loc la Nyon, în Elveția, vineri, 22 noiembrie. Conform deciziei Comitetului Executiv al UEFA, Ucraina și Belarus nu pot juca una împotriva celeilalte, dacă vor participa la tragerea la sorți (…).

Cele 4 echipe aflate pe locul 3 în Liga B se vor afla în Urna 1, iar cele 4 formații de pe locul 2 din Liga C în Urna 2. Echipele din Urna 2 sunt extrase primele, iar cele din Urna 1 vor juca returul pe teren propriu.

Play-off-urile din Ligile B/C și A/B, precum și sferturile de finală din Liga A se vor juca, de principiu, pe 20 și 23 martie 2025. Semifinalele din Liga A vor avea loc pe 4 și 5 iunie, iar meciul pentru locul 3 și finala sunt programate duminică, 8 iunie”, se arată pe site-ul UEFA.

Ce s-a întâmplat în partida de pe Arena Națională

Spiritele s-au în minutul 90 al meciului de pe Arena Națională, când Denis Alibec s-a îmbrâncit cu Amir Rrahmani, iar în conflict s-au implicat mai mulți fotbaliști, din ambele echipe.

Arbitrul a reușit să țină situația sub control, dar la următoarea fază, când „tricolorii” se pregăteau să execute o lovitură liberă, fotbaliștii kosovari au decis să părăsească suprafața de joc. Aceștia au dat vina pe scandările suporterilor români. Chiar dacă au fost așteptați mai mult de o oră pentru a reveni pe teren, kosovarii au decis să abandoneze meciul, iar arbitrul a fluierat finalul partidei, urmând ca o decizie în legătură cu rezultatul final să fie luată de UEFA.

Publicat: 18 11. 2024, 17:35
Actualizat: 18 11. 2024, 18:33