Mircea Lucescu (79 de ani) a primit vestea cea mare, după ce România a câștigat în fața naționalei din Cipru. Este foarte posibil ca echipa națională să fie în urna a doua la tragerea la sorți pentru Cupa Mondială din SUA 2026.
„Tricolorii” au câștigat categoric sâmbătă seară în fața Ciprului, scor 3-0. Golurile au fost înscrise de Dennis Man (minutul 16), care a fost și omul meciului, Răzvan Marin (minutul 25 – penalty) și Radu Drăgușin (minutul 36).
După victoria obținută împotriva Ciprului, probabilitatea ca România să se regăsească în urna a doua la tragerea la sorți pentru Cupa Mondială 2026 a crescut la 97%.
Pe de altă parte, echipa națională este considerată a avea doar o șansă de 3% de a fi plasată în urna a treia. Prin urmare, este foarte probabil ca echipa condusă de Mircea Lucescu să fie plasată în urna a doua și, în consecință, să evite echipe puternice precum Serbia, Polonia, Ungaria, Ucraina, Turcia sau Suedia, potrivit Digisport.
Echipa națională au acumulat nouă puncte din nouă posibile și se află, în continuare, pe prima poziție în clasament.
Selecționerul naționalei și-a lăudat jucătorii, după meciul frumos de sâmbătă seară în etapa a treia din Liga Națiunilor.
„Așa cum ai remarcat, a fost o primă repriză foarte bună. Am avut încă două sau trei situații de gol. Ne-am apărat foarte bine, compact. Jucătorii deciși în duelurile individuale.
Am controlat jocul, ceea ce e important. Am impus un stil de joc, ceea ce se apropie de ceea ce făceam cu mulți ani înainte. Am fost foarte eficienți, cu multe pase. Îmi pare bine pentru că băieții au trei victorii consecutive, ceea ce înseamnă foarte mult.
Tensiunea a fost destul de mare. Am întâlnit o echipă care a luptat în dueluri. Avem o armă în plus, capacitatea de a recupera rapid mingea. Avem un anumit comportament în teren.
Jucătorii noștri tehnici au nevoie de un joc bazat pe calitățile lor. Ne-am antrenat să ținem mingea la noi. 3-0 la pauză nu a fost întâmplător”, a precizat antrenorul Mircea Lucescu la Prima TV.
Pentru România, urmează meciul cu Lituania, pe 15 octombrie, iar cei 23 de jucători pe care îi va putea utiliza Mircea Lucescu în meciul cu Lituania sunt următorii:
Portari: Florin Niță (1), Horațiu Moldovan (12), Ștefan Târnovanu (16) Fundași: Andrei Rațiu (2), Radu Drăgușin (3), Cristi Manea (4), Virgil Ghiță (5), Alex Chipciu (8), Nicușor Bancu (11), Andrei Burcă (15) Mijlocași: Marius Marin (6), Nicolae Stanciu (10), Ianis Hagi (14), Răzvan Marin (18), Darius Olaru (21), Alex Mitriță (22), Deian Sorescu (23) Atacanți: Denis Alibec (7), George Pușcaș (9), Valentin Mihăilă (13) , Florinel Coman (17), Denis Drăguș (19), Dennis Man (20).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER