Învingem în Lituania și ne păstrăm perfecțiunea în grupa de Liga Națiunilor. La Kaunas am fost conduși în debutul partidei, însă am revenit agățați de revirimentul lui Denis Drăguș, atacantul care a evadat din criză și ne-a adus victoria.
La vreme de saturnalii vrem să ne finisăm perfecțiunea lângă Marea Baltică. În briza de lângă Mediterană ne-am hrănit stima de sine cu fente fine și am predat lecția superiorității printr-o victorie clară, 3-0, peste coastele zbuciumate ale Ciprului. Și am devenit, cu nouă puncte în grupa de năsălie din Liga Națiunilor, plus o medie de trei goluri pe meci, atât de stăpâni pe situație încât am început să ne căutăm motive. Căci suntem neam de clocot și, din seva bucuriei ne extragem, uneori, fierea îngrijorării. De ce Man e saltimbanc? De ce Drăguș e individualist? De ce nu joacă sau oare o să intre Mitriță? Ce caută Pușcaș? Unde e Bîrligea? Și chiar acum când, pe mările continentului, suntem pe val!
Acasă, între ghilimele lui Pancu, patosul său și șinele Giuleștiului, cu doar o oră înainte de meciul din Lituania, obținem calificarea la Euro 2025 – Under 21. „Obiectivul meu este să jucăm fotbal de calitate și să furnizăm jucători pentru echipa mare”. Cu Louis Munteanu, Tavi Popescu, Ianis Stoica, Akdag, Borza, Rareș Ilie sau Grameni. Ne-o spune selecționerul Pancu înainte să-l alerge pe arbitru având glanda unui derby județean între Puchenii Moșneni și Balta Doamnei.
Ne dai un Ianis mai bun, „Pancone”? Sau pe Louis Munteanu? Poate fi, oare, Akdag înlocuitorul lui Burcă? Dar vrea? Aici nu ne ajută nici măcar istoria. Spre țărm trebuie să ne agățăm și de valuri noi.
În Lituania avem parte de un gazon muced și întâlnim adversar fără punct în grupă, dar care ne-a predat frisoane în glodul nostru din Ghencea. Am uitat, oare, șanțul din palmele lui Târnovanu sau fotogramele norocoase de pe ecranul VAR? Sau penalty-ul smuls, parcă din vraja careului bântuit cândva de simulările lui Lăcătuș, de Ianis Hagi?
Ar fi bine… să nu! Dar de pe valul nostru adulmecăm zările unui turneu final de Mondial. O linie a orizontului care tot dispare de aproape trei decenii. Și cât de departe suntem, încă, de mal! „Acum ori niciodată…”. Fiorul imnului, forma de moment, determinarea din bumbacul echipamentului generației de „sacrificiu”, familia din vestiar, toate condamnă la o „altă soartă” când vine vorba de sacrificiul acestui deziderat.
Îmbrăcăm tricouri de peruzea, albastru ca marea, iar Sorescu reprezintă inovația forțată a lui Mircea Lucescu. Cu Bancu suspendat, selecționerul l-a preferat pe fostul dinamovist în locul lui Chipciu.
Și începem înfundat. O minge lovește așchia cotului lui Rațiu, mâna are poziția de după o fractură de claviculă, lipită de corp, dar arbitrul e inclement. Henț, penalty. Apoi un drum la VAR și secvențele nu-l conving de rigiditatea deciziei sale. Rămâne lovitură de pedeapsă. Execută cu fibră nemiloasă Kucys, Niță se lungește pe celălalt colț și suntem conduși încă din minutul 7.
Imediat răspundem prin Dennis Man. Jucătorul Parmei cade fără rost sub umbra lui Gertmonas, iar centralul își mută privirea. Dar vine egalarea, zece minute mai târziu, tot de la punctul cu var. Avem șansă când mingea mușcă din brațul flasc al unui adversar. E din nou penalty și, de data asta, centralul se consultă în gând. În astfel de cazuri există o singură recomandare. Răzvan Marin – garanția calității. Mingea se duce nălucă și, chiar dacă portarul lituanian al lui „U” Cluj ghicește traiectoria, suntem printre îmbrățișări.
Avem inițiativa, însă Gertmonas are agilitate de uliu și refuză revirimentul lui Denis Drăguș. Corner, lovitură de cap și balticul se opune golului pe care fotbalistul lui Trabzon îl caută ca pe o evadare din cumpăta secetei sale. În cortina pauzei, Slivka ne șoptește, din nou, în ce urnă suntem. Reia haios din centrul careului nostru și terminăm prima parte așa cum am început-o. Într-o panică indusă, parcă surprinși de determinarea oarbă a unui adversar cu limitele arvunite în pretenția liniei de clasament. 1-1, pauză. Avem nevoie de mai multă fantezie în jumătatea adversă și un strop de concentrare în epicentrul grijilor defensive.
Revenim pe teren fără ca Mircea Lucescu să umble la finisaje. Din gazon sar mușuroaie la fiecare șarjă, iar acest detaliu, sub aspectul gleznelor noastre mai limpezi decât ale adversarilor, ne poate cauza. Căutăm coridoare spre poarta lor, dar rămânem prinși în pătura unor adversari cărora le place jocul la bătaie, adoră contrele și lupta surdă. Greșim când intrăm în lipsa lor de farmec. Dar parcă și noi l-am declarat nul pe al nostru și cerșim, din nou, la inspirația selecționerului.
Încercăm să străpungem istmul balticilor, însă ne împleticim între liniile lor, combinăm greu, dominăm și veghem, parcă insuficienți, la o soluție care să nu ne ciobească perfecțiunea din grupă. Și o găsim. Drăgușin evadează într-o cursă furibundă după o lovitură liberă a adversarilor, fundașul nostru câștigă parcelele ca la rugby și pasează la Man care-l servește ideal pe Drăguș. Printr-un balon plasat, cu stil, la colț, un gest de atacant veritabil, atacantul nostru își semnează izbăvirea. Conducem și, sub umbrela avantajului, Lucescu schimbă. Intră Florinel Coman, Olaru, Ianis Hagi, ies Mihăilă, Răzvan Marin și Dennis Man.
Am suferit ca la București cu Lituania, însă Mircea Lucescu obține al patrulea succes din patru meciuri după revenirea sa la națională. Ne protejăm avantajul cu ceva suspin și ne ridicăm, cu încă o privire, peste valul speranței noastre. Mondialul care ne lipsește din 1998.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER