Duminică seară, 13 octombrie 2024, cu Erling Haaland (24 de ani) în teren și în postura de căpitan, naționala de fotbal a Norvegiei s-a făcut de râs în deplasare cu Austria.
Cele două reprezentative s-au duelat în etapa 4 din Liga B valorică a Ligii Națiunilor, iar la capătul celor 90 de minute tabela de marcaj a indicat scorul de 5-1 în favoarea gazdelor.
Norvegia, componentă a Grupei 3 din Liga B valorică a Ligii Națiunilor, a mers, duminică, 13 octombrie, în deplasare pentru a o înfrunta pe reprezentativa Austriei.
În lipsa lui Martin Odegaard, căpitanul de drept al echipei, care este accidentat, banderola a ajuns pe umărul atacantului Erling Haaland, care înscrie pe bandă rulantă la Manchester City. În urmă cu doar câteva zile, tot cu Haaland căpitan, Norvegia o învinsese pe Slovenia pe teren propriu, scor 3-0. Iar în acel duel, Haaland punctase de două ori.
Lucrurile au stat diferit, însă, la deplasarea din Austria. Gazdele au dominat autoritar jocul încă din prima repriză, chiar dacă la finalul primelor 45 de minute tabela nu a reflectat acest lucru. Scorul de pe Raiffeisen Arena a fost 1-1, mulțumită unor goluri marcate de Arnautovic și Sorloth. Însă, în repriza secundă, austriecii s-au dezlănțuit. Același Arnautovic, urmat de Lienhart, Posch și Gregoritsch au punctat de alte patru ori, în timp ce Norvegia nu a mai fost capabilă să producă nimic. Astfel, în momentul fluierului final, tabela a indicat scorul de 5-1 pentru Austria.
După meci, jenat fiind de înfrângerea încasată, dar și de prestația sa, căpitanul Erling Haaland a trecut precum un fulger pe lângă reporteri și nu a acceptat să ofere declarații. Imaginile cu el au devenit virale pe rețelele de socializare, iar susținătorii săi l-au pus la zid:
Haaland a refuzat să vorbească în fața presei după înfrângerea Norvegiei. Odegaard nu ar fi refuzat să facă asta din postura de căpitan”, se arată pe platforma X, în descrierea unui video cu norvegianul.
Erling Haaland refusing to talk to the media after their loss. Ødegaard would have done that as a captain!!#Norway #Odegaard #Haaland #austria pic.twitter.com/nLYUBciMth — Football Pundit (@footballpund10) October 14, 2024
Erling Haaland refusing to talk to the media after their loss. Ødegaard would have done that as a captain!!#Norway #Odegaard #Haaland #austria pic.twitter.com/nLYUBciMth
— Football Pundit (@footballpund10) October 14, 2024
Ulterior, Erling Haaland și-a cerut scuze prin intermediul unui Insta Story pe care l-a postat pe pagina lui de Instagram și care poate fi văzut în galeria foto a articolului:
Îmi cer scuze tuturor. A fost prea rău din partea mea. În noiembrie vom lua șase puncte”, a scris Haaland, alături de o poză cu întreaga echipă a Norvegiei.
În urma înfrângerii încasate de Norvegia duminică, situația în Grupa 3 din Liga B valorică s-a echilibrat extrem de tare. După 4 etape, Austria, Slovenia și Norvegia au toate câte 7 puncte.
Austria e lider în grupă, deoarece este avantajată și de rezultatele directe înregistrate până acum și are și cel mai bun golaveraj, +7. Ulterior vine Norvegia, care deși are un golaveraj mai slab a izbutit să o învingă pe Slovenia în tur, scor 3-0 pe teren propriu. Iar pe locul 3 se află slovenii, cu un golaveraj de +1, dar cu o remiză înregistrată în fața Austriei și cu o înfrângere menționată anterior, împotriva Norvegiei. Grupa e completată de Kazahstan, care are doar 1 punct și un golaveraj de 0:8.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER