După ce Kosovo a pierdut în fața echipei naționale a României fără drept de apel, 0-3, o reacție a avut și presa din Spania.
Golurile pentru România au fost marcate de Dennis Man, Răzvan Marin și Denis Drăguș.
În partida de vineri seară, fanii kosovari au avut o atitudine rușinoasă față de fotbaliștii români, aceștia huiduind imnul nostru național, fluierând sau făcând alte gesturi după partidă.
Jurnaliștii din Spania au scris și ei despre înfrângerea rușinoasă a lui Kosovo în fața echipei naționale.
„Echipa kosovară a lui Muriqi a început Liga Națiunilor cu o înfrângere dură în fața României (0-3), în prima zi a unei grupe pe care ambele echipe o împart cu Cipru și Lituania. Meciul, marcat de evenimentele din septembrie 2023, a început cu ocazii la ambele porți. Totuși, oaspeții au fost cei care au preluat conducerea, grație unei acțiuni individuale a atacantului italian al echipei Parma, Dennis Man, în minutul 41.
În debutul reprizei secunde, Marin a dublat avantajul României cu un penalty. Apoi, la o oră de joc, stâlpul l-a împiedicat pe Mihăilă să înscrie al treilea gol, iar doar zece minute mai târziu, mallorcanul Muriqi a fost înlocuit. Cu puțin sub zece minute înainte de finalul celor nouăzeci de minute, Dragoș a profitat de o greșeală uriașă a defensivei locale și a făcut 3-0 în fața unei echipe din Kosovo rămasă în zece oameni după eliminarea lui Vojvoda”, se arată în articolul celor de la Mallorca Diario.
Noul selecționer al României, Mircea Lucescu, a declarat că este mulțumit de felul în care au jucat fotbaliștii și nu a uitat să-i menționeze și pe antrenorii care au lucrat cu echipa înainte de el.
„Eu am vrut să ridicăm puțin ștacheta ca să putem să facem față. Din punctul ăsta de vedere s-au descurcat foarte bine. Meritul acestei victorii este și al antrenorilor care au fost înaintea mea: Contra, Edi Iordănescu, Rădoi. Toți cei care au contribuit la formarea acestui grup de jucători. Ne dă încredere, ne dă speranțe. Trebuie să facem tot posibilul să confirmăm evoluția din seara asta. Am controlat jocul, am știut să construim, am știut să menținem posesia mingii.
Când ai trei jucători cu viteză cum am avut noi astăzi în atac e mai simplu să joci cu mingi lungi. Deocamdată am jucat cu o singură formație. Vine și rândul lor. Și ei trebuie să demonstreze. Nu mi-e deloc greu. Măcar să-mi fie mie greu să aleg jucătorii care trebuie se joace. E doar un meci, nimic nu s-a întâmplat. Ne trebuie în continuare foarte mare atenție și o pregătire foarte bună. Surprizele în fotbal pot veni de la orice echipă”, a declarat Mircea Lucescu la Antena 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER