Mircea Lucescu a rostit numele a doi fotbaliști din națională pentru a-i lăuda, după Lituania – România 1-2

Mircea Lucescu a rostit numele a doi fotbaliști din națională pentru a-i lăuda, după Lituania - România 1-2
Sursa foto: Marius Tudor
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a plecat cu toate cele trei puncte din Lituania, scor 2-1, la capătul unui meci în care a fost condusă chiar din minutul 4. După fluierul final, Mircea Lucescu a numit doi dintre jucători, cu intenția de a-i lăuda pentru modul în care au evoluat.

Este vorba despre Radu Drăgușin, cel care a blocat multe dintre acțiunile periculoase ale adversarilor, respectiv Denis Drăguș, marcatorul golului decisiv. Amândoi au contribuit, de altfel, la acea fază.

Fundașul central a recuperat mingea la marginea propriului careu și a avansat până spre jumătatea adversă de teren și i-a trimis lui Man, care l-a servit excelent pe Drăguș în apropierea porții apărate de Gertmonas. Atacantul a finalizat apoi fără emoții, cu un șut pe jos.

Drăgușin și Drăguș, lăudați de Mircea Lucescu după Lituania – România 1-2

Mircea Lucescu s-a arătat încântat de faptul că Radu Drăgușin i-a ascultat indicațiile – exploatând spațiile libere lăsate de lituanieni – , precum și de atitudinea lui Denis Drăguș, care a dat dovadă de altruism în multe momente și a fost extrem de util în compartimentul ofensiv.

„Fiecare jucător poate fi important pentru a duce acțiunea la finalizare. Drăgușin a făcut-o, a înțeles, a ieșit pe spații libere. Sunt mulțumit de el, de Drăguș, care a făcut un meci extraordinar. Contează sfaturile pe care le primește. Nu a fost egoist, nu a pierdut mingea aiurea. A atacat spațiile libere, a atacat în zonă centrală, s-a bătut cu acești jucători înalți”, a declarat „Il Luce” la Digi Sport.

Detaliul care a făcut meciul dificil: „Am plecat cu un handicap”

Totodată, selecționerul a mărturisit că se aștepta ca elevii săi să aibă parte de un meci dificil, în special din cauza suprafeței de joc. Nici maniera de arbitraj nu i-a lăsat o impresie prea bună.

„Un meci dificil. Ne așteptam din cauza terenului, dar și că era șansa lor. Am plecat cu un handicap. Nu știu dacă penalty-ul a fost, dar după aceea echipa a jucat bine.

Dar cred că era normal, acum trei zile am jucat la 30 de grade. Pot să spun că am reușit să câștigăm duelurile de la mijlocul terenului. Am avut câteva ezitări. Poate necesitatea rezultatului a făcut să avem astfel de decizii.

Orice victorie ne dă încredere pentru viitor. Sper să ajungem la baraj. Dacă băieții vor câștiga în continuare, încrederea lor va fi uriașă”, a mai spus Mircea Lucescu după meciul care îi menține pe tricolori în fruntea grupei, cu 12 puncte din tot atâtea posibile.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Problemele nu s-au terminat pentru Helmut Duckadam, după operația pe cord deschis: Nu sunt încă ok. Mai am încă două…
Problemele nu s-au terminat pentru Helmut Duckadam, după operația pe cord deschis: Nu sunt încă ok. Mai am încă două…
„Psihic, Kylian e la pământ!” Scenariu neverosimil în cazul de viol în care este acuzat Mbappe
„Psihic, Kylian e la pământ!” Scenariu neverosimil în cazul de viol în care este acuzat Mbappe
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră
„Cadoul n-a fost destul!” Lituanienii, verdict surprinzător la cea mai controversată fază din Lituania – România 1-2
„Cadoul n-a fost destul!” Lituanienii, verdict surprinzător la cea mai controversată fază din Lituania – România 1-2
Jucătorul naţionalei a plecat din cantonament înainte de meciul cu Lituania. ”Simt şi ceva la picior”
Jucătorul naţionalei a plecat din cantonament înainte de meciul cu Lituania. ”Simt şi ceva la picior”
IREAL! Daniela Crudu are 2 copii, dar pozează iar provocator. A slăbit enorm și și-a arătat formele perfecte: „Nu îmi mai e poftă!”
IREAL! Daniela Crudu are 2 copii, dar pozează iar provocator. A slăbit enorm și și-a arătat formele perfecte: „Nu îmi…
Anamaria Prodan locuiește într-un palat, la Snagov. Vila de lux e lângă lac și are cinci etaje. Costă 1 milion de euro / GALERIE FOTO
Anamaria Prodan locuiește într-un palat, la Snagov. Vila de lux e lângă lac și are cinci etaje. Costă 1 milion…
Ioan Ovidiu Sabău l-a pus la punct pe Ianis Stoica: ”Nu era momentul. E imatur!”
Ioan Ovidiu Sabău l-a pus la punct pe Ianis Stoica: ”Nu era momentul. E imatur!”
BANCUL ZILEI.  Bulă: – Frate.. cum este în Anglia .. te-ai obișnuit să conduci cu volanul pe dreapta?
BANCUL ZILEI. Bulă: – Frate.. cum este în Anglia .. te-ai obișnuit să conduci cu volanul pe dreapta?
Cum să economiseşti eficient 12.000 de lei în 10 ani
Cum să economiseşti eficient 12.000 de lei în 10 ani
Totul a fost MINCIUNĂ! Marele ADEVĂR despre Columb, aflat abia ACUM
Totul a fost MINCIUNĂ! Marele ADEVĂR despre Columb, aflat abia ACUM
Ce avere are milionarul de 33 de ani, care construieşte un castel în România
Ce avere are milionarul de 33 de ani, care construieşte un castel în România
David Popovici a renunțat la mașinile de la Ion Țiriac. Cum motivează gestul: „Nu pot să…”
David Popovici a renunțat la mașinile de la Ion Țiriac. Cum motivează gestul: „Nu pot să…”
Sumele vor fi virate pe carduri în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2024. S-a autorizat plata în avans
Sumele vor fi virate pe carduri în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2024. S-a autorizat plata în avans
Detalii șocante despre eleva din Călărași moartă din cauza unei provocări:
Detalii șocante despre eleva din Călărași moartă din cauza unei provocări: "Poate era obosită"
S-a renunțat la schimbarea orei. Ce face România la final de octombrie
S-a renunțat la schimbarea orei. Ce face România la final de octombrie
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Nintendo a dezvăluit un ceaș deșteptător: Cum arată și cât costă Nintendo Sound Clock Alarmo
Messi îl egalează pe Ronaldo. A ajuns la al zecelea hat-trick în meciuri internaţionale
Messi îl egalează pe Ronaldo. A ajuns la al zecelea hat-trick în meciuri internaţionale
Geely a intrat pe piața din România. SUV-ul de mici dimensiuni care merită atenție – VIDEO
Geely a intrat pe piața din România. SUV-ul de mici dimensiuni care merită atenție – VIDEO
Un caz de meningită meningococică descoperit la școală i-a alertat pe părinții din România. Boala poate ucide în 48 de ore
Un caz de meningită meningococică descoperit la școală i-a alertat pe părinții din România. Boala poate ucide în 48 de…
×