Presa din Kosovo a folosit doar două cuvinte pentru a-l descrie pe Mircea Lucescu, după victoria clară a României de la Priștina, 3-0! „Il Luce” i-a surprins plăcut pe jurnaliști

SURSA FOTO: SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 6 poze

La primul meci de la revenirea lui Mircea Lucescu (79 de ani) pe banca echipei naționale, România a făcut o figură frumoasă în debutul din noua campanie a Ligii Națiunilor și a învins-o fără drept de apel pe Kosovo, scor 3-0 la Priștina.

Impactul lui „Il Luce”, antrenor care se poate mândri cu 35 de trofee cucerite în carieră, s-a făcut simțit imediat la nivelul primei reprezentative, însă ce i-a surprins cu adevărat pe jurnaliștii din Kosovo a fost discursul tehnicianului de după meci.

Presa din Kosovo l-a etichetat pe Mircea Lucescu, după ce România a câștigat cu 3-0 la Priștina: „Profesionist adevărat!”

„Generația de Suflet” i-a oferit lui Mircea Lucescu șansa de a reveni pe banca echipei naționale așa cum se cuvine, cu o victorie la scor, 3-0, obținută în deplasare cu Kosovo. România a debutat cu dreptul în noua campania de Liga Națiunilor și a făcut spectacol la Priștina, într-un meci în care nu a lăsat în niciun moment impresia că ar putea fi surprinsă. Dennis Man, Răzvan Marin și Denis Drăguș au punctat la nivelul tabelei de marcaj, în timp ce Valentin Mihăilă putea fi lejer și el pe lista marcatorilor, deoarece a lovit bara de două ori.

Potrivit statisticii UEFA, România a terminat cu 15-12 la capitolul ocazii de gol, însă raportul șuturilor pe poartă a fost net în favoarea „tricolorilor”, și anume 8 la 1.

După meciul bun pe care fotbaliștii l-au reușit la revenirea sa în calitate de selecționer, Mircea Lucescu a avut un discurs așezat, prin intermediul căruia i-a impresionat plăcut și pe jurnaliștii din Kosovo. „Il Luce” a analizat partida într-o notă obiectivă, după care și-a lăudat elevii, numindu-i „profesioniști, inteligenți”, iar în cele din urmă a ținut să facă și o precizare importantă:

Aș vrea să spun un singur lucru. Meritul acestei victorii este și al celorlalți antrenori de dinaintea mea – Contra, Edi Iordănescu, Rădoi, toți care au contribuit la formarea acestui grup de jucători talentați”, a punctat Mircea Lucescu.

Așa cum am precizat deja, întreg discursul legendarului antrenor a fost remarcat de presa din Kosovo, care a titrat:

Antrenorul român este un adevărat profesionist atunci când vorbește despre jocul din Kosovo”, se arată pe Telegrafi.com.

Ce a declarat Mircea Lucescu imediat după meci

La flash-interviul oferit după Kosovo – România 0-3, Mircea Lucescu nu a ratat ocazia de a-i lăuda și pe jucătorii reprezentativei gazdă. Kosovo beneficiază de fotbaliști importanți în lot, precum Edon Zhegrova, Amir Rrahmani sau Vedat Muriqi, care evoluează la Lille, Napoli și Mallorca.

Sunt foarte mulțumit de performanța echipei. Speram să putem controla jocul, pentru a nu fi dominați de adversarii noștri. Am muncit din greu pentru a fi în control și am reușit să punem adversara, care beneficiază de jucători foarte buni, în dificultate. Când ne-am strâns la Mogoșoaia, când am văzut atâția băieți din toate colțurile lumii, am fost preocupat și îngrijorat, dar mi-am dat seama că am de-a face cu niște jucători profesioniști, inteligenți, care știu ce vor și au fost foarte atenți la ce le-am spus. Am insistat și am forțat față de ce erau obișnuiți să facă. Ei mergeau mai mult pe relaxare și recuperare. Nu, trebuie să ridicăm ștacheta ca să facem față jocului adversarilor.
Aș vrea să spun un singur lucru. Meritul acestei victorii este și al celorlalți antrenori de dinaintea mea – Contra, Edi Iordănescu, Rădoi, toți care au contribuit la formarea acestui grup de jucători talentați. Ei aveau nevoie de ceva în plus pentru a face un pas înainte”, a declarat selecționerul României, citat de sursa menționată mai sus.

Publicat: 07 09. 2024, 09:24