Presa din Ungaria a reacționat după ce maghiarii au reușit în fața Olandei ceea ce România nu a putut la EURO 2024: „Eroic”
Deși pentru mulți părea victimă sigură, naționala Ungariei a reușit în fața Olandei ceea ce pentru România a fost imposibil la EURO 2024. Jurnaliștii maghiari nu au contenit cu laudele.
Meciul contând pentru cea de-a treia etapă a grupei C din Liga Națiunilor a avut loc pe stadionul Puskas Arena din Budapesta. Evident, scorul final (1-1) i-a bucurat nespus inclusiv pe suporteri.
Presa din Ungaria, în al nouălea cer după remiza cu Olanda, pe care România nu a putut să o scoată la EURO 2024: „Meci eroic”
Elevii lui Marco Rossi au deschis scorul încă din minutul 32, prin atacantul Roland Sallai și chiar au intrat în avantaj la pauză, în ciuda faptului că olandezii au dominat autoritar prima repriză la capitolul posesie, cu 84%. Repriza secundă s-a desfășurat în aceeași manieră, până în minutul 79.
Virgil van Dijk a fost eliminat în minutul 79, iar misiunea batavilor de a pleca neînvinși a devenit din ce în ce mai grea. Și totuși, Denzel Dumfries a restabilit egalitatea patru minute mai târziu, cu o lovitură de cap din centrarea lui Gakpo. Maghiarii au forțat pe final, impulsionați de superioritatea numerică, dar fără succes.
Imediat după fluierul final, reacțiile din partea publicațiilor de la Budapesta au curs în valuri. „Meci eroic făcut de băieții noștrii”, a titrat, de pildă, Origo, adăugând: „Naționala Ungariei a fost un lider demn de-a lungul meciului împotriva olandezilor, care anterior erau considerați mult mai favoriți. Echipa lui Marco Rossi a condus multă vreme cu golul lui Roland Sallai, dar în ciuda faptului că a jucat cu un om în plus, olandezii au egalat, scor 1-1”.
„Fanii maghiari încă își mai mâncau prânzul de vineri, când omologii lor olandezi inundaseră deja centrul orașului Budapesta și își sorbeau berea rece. S-au întins în ținutele lor portocalii distincte și mai mulți chiar s-au lăsat la soare în costume portocalii. Turiștii care explorează capitala Ungariei s-au întrebat între ei cine și de ce poartă haine atât de colorate în grupuri… Băieții noștrii au luptat ca niște eroi, dar nu au reșit să câștige”, a scris și Nemzetisport.
Koeman a sărit în apărarea jucătorilor: „Nu-i pot învinovăți”
În ciuda acestui semieșec, Ronald Koeman nu a avut un discurs dur la adresa elevilor săi. Ba chiar a scos în evidență ocaziile create, mai ales cele din repriza secundă.
„Ungurii au luptat din greu, ne-ar fi trebuit mai multă finețe pentru a avea mai multe șanse împotriva lor. După pauză, însă, am profitat la maximum de ocaziile noastre, așa că nu-mi pot învinovăți jucătorii pentru nimic. Una peste alta, cred că ar trebui să câștigăm astfel de meciuri.
Nu sunt sigur că Virgil van Dijk ar fi trebuit să primească două cartonașe galbene. Primul a fost ușor acordat, dar al doilea a fost justificat. Ar fi trebuit să fie mai atent.
A trebuit să avem răbdare, ne-a fost greu să găsim mijlocașii ofensivi, dar am fi putut face mai mult pe partea stângă în prima repriză. Cody Gakpo a devenit și mai periculos în repriza secundă. Am ratat multe ocazii, dar am reușit să egalăm, așa că nu este un rezultat rău”, a spus selecționerul Olandei.