Semifinale de vis în Liga Națiunilor! Spania – Franța și Germania – Portugalia, după ce două meciuri din „sferturi” au ajuns la loviturile de departajare și unul s-a decis în prelungiri

Semifinale de vis în Liga Națiunilor! Spania - Franța și Germania - Portugalia, după ce două meciuri din „sferturi” au ajuns la loviturile de departajare și unul s-a decis în prelungiri
Foto: Profimedia (24 martie 2025)
  • Publicat:
  • Actualizat:

S-au stabilit semifinalele ediției actuale a Ligii Națiunilor, într-unul dintre meciuri urmând să se întâlnească Spania, campioana europeană, și Franța, vicecampioana mondială.

Turneul final are loc în Germania. Gazda va primi replica Portugaliei pe 4 iunie la Munchen, iar Spania și Franța se întâlnesc a doua zi la Stuttgart.

Spania – Franța este semifinala de vis din actuala ediție a Ligii Națiunilor. Germania și Portugalia se luptă pentru celălalt loc din ultimul act

Ambele echipe s-au calificat în penultimul act după executarea loviturilor de departajare, cu același scor, 5-4. Spania, campioana continentală, a trecut de Olanda, iar Franța de Croația. Meciul de la Valencia a fost unul în care gazdele au avut de trei ori avantaj pe tabela de marcaj, dar echipa care a eliminat România în optimile de finală la EURO 2024 a revenit de fiecare dată.

Dubla lui Oyarzabal (8 și 67, primul din penalty) a fost anulată de golurile marcate de Depay (54, din penalty) și Maatsen (79). Cum în tur a fost tot 2-2, s-a intrat în prelungiri, unde au marcat Yamal (103), respectiv, Simons (109, din penalty).

La loviturile de departajare, ibericii au transformat prin Merino, Ferran Torres, Aleix Garcia, Alex Baena şi Pedri, Yamal fiind singurul care a ratat. De partea cealaltă, au înscris Van Dijk, Koopmeiners, Xavi Simons şi Kenneth Taylor, iar Noa Lang şi Donyell Malen au ratat.

La rândul ei, Franța a egalat scorul din tur, 2-0 pentru Croația, grație golurilor înscrise de Olise (52), Dembele (80). În prelungiri nu s-a înscris, iar la loviturile de departajare fiecare echipă a ratat două șuturi din seria de 5.

Per total, Franța a transformat prin Mbappe, Tchouameni, Kolo Muani, Desire Doue şi Upamecano. Iar Croația prin Moro, Pasalic, Jakic şi Caleta Car. Au ratat Kounde şi Theo Hernandez, respectiv, Baturina, Ivanovic şi Stanisic.

Deținătoarea trofeului este Spania

Și meciul dintre Portugalia și Danemarca a avut nevoie de prelungiri. Lusitanii s-au impus cu 5-2 după 120 de minute și vor juca penultimul act cu Germania. Avantajul nordicilor din tur a fost anulat în minutul 34 de Andersen, care și-a trimis mingea în propria poartă, după ce Ronaldo ratase un penalty în minutul 9.

Până la finalul celor 90 de minute, fiecare echipă a înscris de două ori, prin Ronaldo (72) și F. Trincao (86), respectiv, R. Kristensen (56) și C. Eriksen (76). În prelungiri, pentru Portugalia au înscris F. Trincao (91) și G. Ramos (115), astfel că lusitanii au scăpat de calvarul loviturilor de departajare.

În fine, Germania este singura semifinalistă care nu a avut nevoie de prelungiri pentru a ajunge în „careul de ași”. După 2-0 în tur, elevii lui Julian Nagelsmann au remizat pe teren propriu cu Italia, 3-3. Au înscris Kimmich (30, penalty), Musiala (36) și Kleindienst (45), respectiv, Kean (49, 69) și Raspadori (90+5, din penalty), cu mențiunea că oaspeților li s-a refuzat o lovitură de pedeapsă când erau conduși cu 2-3.

Finala competiției se joacă la Munchen, în ziua de 8 iunie. Deținătoarea trofeului este Spania, care în 2023 a învins Croația cu 5-4 la loviturile de departajare în meciul care a avut loc la Rotterdam.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit:
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit: "Zău?" | EXCLUSIV
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Documentul obligatoriu pentru români de miercuri, 2 aprilie. E valabil doar 2 ani
Documentul obligatoriu pentru români de miercuri, 2 aprilie. E valabil doar 2 ani
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×