Meciul România – Kosovo a fost suspendat, iar UEFA poate lua măsuri fără precedent, care pot ajunge chiar și a suspendarea din toate competițiile pentru una dintre cele două naționale.
A fost o seară extrem de tensionată pe Arena Națională în confruntarea dintre naționala României și Kosovo. Partida a fost suspendată, la câteva zeci de minute după ce jucătorii oaspeților au ieșit de pe teren și cel mai probabil vor pierde partida la „masa verde”. De asemenea, UEFA poate lua măsuri fără precedent pentru un astfel de gest care ar putea conduce chiar la excluderea din competițiile internaționale.
Mai erau doar două minute înainte de fluierul de final al arbitrului, moment în care s-a produs un incident controversat care i-a avut în prim plan pe Amir Rrahmani și Denis Alibec. Fotbalistul kosovar l-a provocat pe atacantul român punându-i mâna în gât după care a făcut semne către tribune, fapt care a încins spiritele. Tot kosovarii s-au supărat și au ieșit de pe teren nervoși de parcă ei nu au greșit cu nimic, acuzându-i pe români de lucruri care în mod evident nu s-au întâmplat.
Aproape o oră s-a stat după cele 90 de minute să vină decizia finală. În cele din urmă, arbitrul le-a acordat un răgaz de cinci minute fotbaliștilor kosovari să revină pe teren, iar acest lucru nu s-a întâmplat și meciul s-a oprit. Decizia finală se va lua la Comisiile UEFA, acolo unde România nu are de ce să își facă griji fiindcă nu are de ce să fie penalizată.
Totuși, naționala din Kosovo riscă să fie pedepsită drastic pentru modul în care au acționat jucătorii împotriva rugăminților oficialilor UEFA, fapt care ar putea duce la o suspendare din toate competițiile UEFA timp de un an, notează iamsport.
Kosovarii au acuzat că s-a scandat numele Serbiei în timpul jocului și au protestat vehement, ieșind chiar de pe teren pe final de meci. Presa sârbă a avut o replică dură pentru adversarii României pe care i-a acuzat că au încercat să regizeze incidente pentru a obține victoria la „masa verde”.
„Fotbaliştii unei ţări nerecunoscute, urmând exemplul selecţionatei Albaniei din Belgrad din 2014, au încercat să regizeze incidente şi reacţia fanilor pentru a înşela pe toată lumea şi a obţine o victorie cu 3-0 la masa verde, ceea ce le-ar fi oferit şanse reale de a încheia pe primul loc la finalul competiţiei şi de a fi promovaţi în divizia B a Ligii Naţiunilor”, a notat TVarenasport.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER