Lionel Messi a izbucnit în lacrimi în fața suporterilor! Imaginile emoționante au devenit virale | VIDEO

Lionel Messi, atacantul în vârstă de 34 de ani proaspăt transferat la PSG, a izbucnit în lacrimi după meciul dintre Argentina și Bolivia, scor 3-0.

Argentina și Bolivia s-au întâlnit în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2022, iar „pumele” au câștigat categoric, scor 3-0, datorită hat-trick-ului reușit de către Lionel Messi, în minutele 14, 64, respectiv 88.

Odată cu acest hat-trick, Lionel Messi a mai bătut un record și l-a detronat pe legendarul Pele. 

Lionel Messi a început să plângă în fața suporterilor după Argentina – Bolivia

La finalul acestei partide, jucătorii argentinieni au sărbătorit alături de suporteri câștigarea Copei America 2021, în fața Braziliei, scor 1-0, performanță reușită în vara acestui an.

Este primul trofeu cucerit de către Lionel Messi alături de echipa națională a Argentinei și s-a emoționat vizibil în momentul în care fanii l-au aplaudat după meciul cu Bolivia.

„Imaginile zilei. Leo Messi varsă lacrimi de fericire în momentul în care sărbătorește câștigarea Copei America alături de fanii argentinieni. Și, da…este chiar mai frumos decât hat-trick-ul pe care l-a reușit în seara asta, devenind cel mai bun marcator sud-american din istorie”, a scris jurnalistul Fabrizio Romano, pe Twitter.

Lionel Messi a răbufnit

Imaginile cu Lionel Messi plângând vin la scurt timp după ce argentinianul a răbufnit la adresa presei din țara natală, care l-a criticat, și a avut un discurs vehement în ceea ce privește echipa națională.

„Unii dintre voi m-aţi tratat ca pe un eşec, s-a spus că nu merit să îmbrac tricoul Argentinei pentru că nu dau totul. Trebuie întâi de toate să recunoaştem că nu suntem cei mai buni din lume. Noi, fotbaliştii, am înţeles asta. Şi, odată ce am realizat că nu suntem cea mai puternică naţională, s-a întâmplat următorul lucru: ne-am dat seama că trebuie să muncim mult mai mult pentru a o duce pe Argentina acolo unde vrem.

A fost un moment de cotitură, dar cred că ne îndreptăm în direcţia dorită. Copa America a fost un start, trebuie să continuăm să clădim, să muncim, să creştem. Scaloni are un mare merit pentru ultimele rezultate ale Argentinei. A preluat echipa într-un moment dificil şi ne-a dat încredere, a construit treptat.

A fost un moment de cotitură, dar cred că ne îndreptăm în direcţia dorită. Copa America a fost un start, trebuie să continuăm să clădim, să muncim, să creştem. Scaloni are un mare merit pentru ultimele rezultate ale Argentinei. A preluat echipa într-un moment dificil şi ne-a dat încredere, a construit treptat”, a spus Messi, pentru ESPN, citat de Eurosport.

Publicat: 10 09. 2021, 09:48