Transferul lui Lionel Messi la PSG îi umple conturile lui Michael Jordan! Câte milioane de euro a câștigat deja fostul star NBA
Lionel Messi, 34 de ani, s-a despărțit de FC Barcelona în această vară, apoi a semnat cu PSG, iar vânzările de tricouri cu numele argentinianului au depășit toate așteptările. Fostul baschetbalist Michael Jordan este, prin firma sa, coproducător al echipamentului francezilor, astfel că un procent din fiecare tranzacție intră în conturile sale.
Air Jordan, firma lui Michael Jordan, colaborează cu Nike pentru echipamentul lui Paris Saint-Germain, club care deja a dat lovitura din vânzările tricourilor cu Lionel Messi. Până în acest moment, clubul din capitala Franței a încasat deja 120 de milioane de euro de pe urma fanilor starului argentinian, sumă care deja depășește cu mult banii pe care îi va primi din salariu fotbalistul adus de la FC Barcelona.
Cinci procente din fiecare tranzacție intră direct în conturile firmei lui Michael Jordan, care deja a obținut un profit semnificativ și care se așteaptă ca aceste cifre să crească în perioada următoare, în contextul în care argentinianul încă nici nu a debutat pentru PSG.
Transferul lui Messi la PSG îl îmbogățește pe Michael Jordan!
Fostul mare baschetbalist Michael Jordan a profitat din plin de mutarea anului în fotbalul mondial, Leo Messi de la Barcelona la PSG, încasând cinci procente din fiecare articol de îmbrăcăminte pe care îl vinde gruparea franceză. Cum deja au fost achiziționate tricouri în valoare de 120 de milioane de euro, americanul a încasat până acum 6 milioane de euro, sumă care se așteaptă că va crește serios în următoarea perioadă.
Lionel Messi nu este încă pus la punct cu pregătirea fizică, deoarece a fost într-o vacanță prelungită după câștigarea Copei America, astfel că nu a fost inclus în lotul parizienilor pentru meciul cu Strasbourg, câștigat cu 4-2. El a fost, alături de celelalte achiziții ale lui PSG, prezentat în fața a peste 40.000 de spectatori, care i-au scandat numele minute în șir.