Lionel Messi se întoarce la naționala Argentinei! Anunțul făcut de Mundo Deportivo
Cotidianul spaniol Mundo Deportivo anunță că Lionel Messi a revenit asupra deciziei de a se retrage de la echipa națională.
Sursa citată susține că Edgardo Bauza, noul selecționer al „pumelor” a avut o discuție față în față cu superstarul Barcelonei, iar rezultatele ei au fost dintre cele mai bune. Mundo Deportivo susține că întrevederea dintre Messi și antrenorul echipei naționalei a Argentinei a fost foarte constructivă, iar fostul câștigător al Balonului de Aur și-a dat acordul pentru a reveni la naționala țării sale.
Messi i-a transmis lui Bauza că vrea să fie convocat pentru meciurile din luna septembrie, cu cu Uruguay și Venezuela, din calificările pentru Campionatul Mondial din 2018, iar anunțul oficial urmează să fie făcut în cursul zilei de vineri.
Lionel Messi s-a retras de la naționala Argentinei la finalul iunie, după ce a ratat penalty-ul decisiv în finala Copa America, pierdută de Argentina, după executarea loviturilor de la 11 metri, cu Chile. De atunci, fanii, dar și nume mari din istoria fotbalului argentinian au încercat să-l facă să se râzgândească.