Lucian Goian a împlinit în luna februarie 37 de ani. Nu s-a gândit nicio clipă la retragere și speră să mai joace măcar un an. Planul lui este să se întoarcă în India, la echipa unde a fost titular sezonul trecut și unde a înscris și două goluri.
Lucian Goian a jucat în străinătate în China, Australia și India. Cu Chennaiyin a semnat în anul 2019 după ce a mai jucat și la Mumbai. Fundașul român a avut un sezon excelent și a reușit să se impună în prima echipă.
„Am avut un sezon bun, mulțumesc lui Dumnezeu: am jucat toate meciurile și am reușit să dau și două goluri importante pe final de sezon. Sunt bucuros că am jucat foarte bine”, a declarat fostul fundaș de la Dinamo, Astra și CFR Cluj
Lucian Goian se află în aceste zile în vacanță, în România. Își mai dorește încă un an de contract în India, o țară unde familia se simte foarte bine, iar Luca, fiul său, are o melodie specială din partea suporterilor.
„Am patru sezoane în India și mai duc unul. Nu am simțit niciun moment că am pierdut ceva din reacții sau pregătire fizică. Nu am avut nicio accidentare. După 30 și ceva de ani, când încep accidentările este greu să revii.
Eu nu am avut multe accidentări. Am avut o accidentare la genunchi, dar de rupturi și de întinderi m-am ferit. În momentul în care or să apară accidentările, voi ridica mâna și voi spune «stop»”, a mai spus Goian.
Fundașul român a povestit și cum stau lucrurile în India după declanșarea pandemiei de coronavirus.
„Finala am jucat-o fără spectatori, ne-au anunțat în ultimul moment. Atunci erau doar câteva cazuri, acum au apărut mai multe. Au reguli mai aspre acum și nu mai lasă lumea să umble pe stradă”, a mai spus Goian.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER