Ludogorets, eliminată de Inter din Europa League! Bulgarii au deschis scorul în Italia. Keșeru și Grigore au fost titulari! Ce s-a întâmplat cu Moți
Învinsă cu 0-2 la Razgrad, Ludogorets a sperat într-o minune la Milano, mai ales că duelul cu Inter, din 16-imile Europa League, s-a disputat fără spectatori. În cele din urmă, echipa lui Antonio Conte n-a avut emoții și a câștigat și pe teren propriu, scor 2-1.
Cu Dragoș Grigore și Claudiu Keșeru printre titulari, Ludogorets a început perfect, iar brazilianul Cauly a deschis scorul după 26 de minute, cu o execuție spectaculoasă
Biraghi a egalat însă imediat, după un assist al lui Eriksen, iar Lukaku a lămurit definitiv lucrurile cu golul norocos din prelungirile primei reprize.
Lukaku, în mare formă în Europa
Romelu Lukaku a marcat în ultimele 4 meciuri jucate de Inter în Europa și e în mare formă înaintea derby-ului cu Juventus, care se va juca tot fără spectatori, după ce Italia a avut de suferit în urma epidemiei de coronavirus.
Belgianul a punctat cu Slavia Praga și Barcelona, în grupele Ligii Campionilor, însă Inter a părăsit cea mai importantă competiție europeană. Totuși, Lukaku a fost decisiv și în dubla cu Ludogorets, din primăvara Europa League, după ce a înscris în ambele dispute împotriva bulgarilor.
Moți, doar rezervă la Ludogorets. Grigore a fost integralist
Doar rezervă în Italia, Cosmin Moți n-a prins niciun minut în marele meci cu Inter, în timp ce Dragoș Grigore a fost integralist în defensiva oaspeților.
Indisponibil pentru meciul tur, după ce a suferit o accidentare, Claudiu Keșeru a evoluat 64 de minute, fiind schimbat cu Swierczok.
Ludogorets, aproape de un nou titlu
Eliminată din Europa League, Ludogorets rămâne să se concentreze asupra luptei pentru titlu în Bulgaria.
Bihoreanul Keșeru a marcat 10 dintre cele 37 de goluri ale lui Ludogorets, care n-a pierdut vreun meci în 22 de etape. Campioana Bulgariei are 7 puncte peste Levski Sofia și este favorită să câștige iar campionatul.