Luigi Di Biagio, noul antrenor al celor de la SPAL Ferrara. A înlocuit un tehnician care a stat 6 ani la echipă
Fostul selecţioner al echipei de tineret a Italiei, Luigi Di Biagio, a fost numit luni în funcţia de antrenor al formaţiei SPAL Ferrara, „lanterna roşie” din campionatul de fotbal al Italiei, în locul lui Leonardo Semplici, demis tot luni, informează AFP.
Fost jucător al echipelor AS Roma şi Inter Milano, Di Biagio (48 ani) a semnat un contract până la finele sezonului. Luigi Di Biagio a stat timp de şase ani pe banca tehnică a naţionalei de tineret şi a asigurat interimatul timp de trei luni la cârma selecţionatei Italiei în 2018, până la numirea în funcţia de selecţioner a lui Roberto Mancini.
SPAL, doar o victorie în 6 etape
Responsabilii echipei SPAL Ferrara, ultima clasată în Serie A, au anunţat, luni, demiterea antrenorului Leonardo Semplici.
Învinsă duminică pe propriul teren de Sassuolo (1-2), în etapa a 23-a a campionatului italian de fotbal, SPAL a decis să renunţe la serviciile antrenorului Leonardo Semplici, tehnician aflat în funcţie din 2014 şi care a condus echipa la promovări succesive din Serie C până în primul eşalon în decurs de câţiva ani. Cu o victorie în utlimele şase etape, Spal este pe locul 20, ultimul, al campionatului italian Serie A. În 23 de etape, echipa din Ferrara a acumulat 15 puncte, fiiind la şapte puncte de Lecce, de pe locul 17, ultimul care asigură menţinerea în prima ligă.