Luis Enrique a fost prezentat drept noul antrenor al Naționalei Spaniei în cadrul unei conferințe desfășurate la Federația Spaniolă de Fotbal. Evenimenul a început cu un discurs din partea lui Luis Enrique, pentru a clarifica controversele legate de plecarea din stafful tehnic a fostului lui secund, Robert Moreno.
Luis Enrique a părăsit naționala Spaniei în urmă cu câteva luni pentru a-și îngriji fetița bolnavă de cancer. Din nefericire, micuța a decedat în luna august. Rolul de antrenor principal a fost preluat atunci de Robert Moreno, fostul său secund, care a promis că va face pasul înapoi când Enrique va dori să revină la națională.
Totuși, după ce a reușit să obțină calificarea Spaniei la europenele de anul viitor, Moreno și-ar fi dorit să continue la turneul final, dar Federația Spaniolă de Fotbal și-a arătat sprijinul pentru Enrique.
”Sunt constrâns să dau explicaţii pe care nu aş fi vrut să le dau, deoarece există o polemică. Pe 12 septembrie, într-o întâlnire de 20 de minute acasă la mine, i-am spus că mă simt bine şi vreau să antrenez din nou. El mi-a spus că vrea să fie antrenor principal la Euro şi apoi să redevină secundul meu vara viitoare”, a spus Enrique la conferința de presă, conform AS.
Selecționerul spaniol a continuat: ”Având în vedere situaţia, această ambiţie a arătat că îmi este neloial. Ambiţia nemăsurată este un mare defect. Astfel am decis să nu mai am de-a face cu el. Viaţa îţi permite să vezi cine îţi este prieten sau nu, în cine poţi avea încredere sau nu.
Eu am luat decizii raportându-mă la valorile mele. În ceea ce priveşte aspectul profesional, nu am ce să-i reproşez lui Moreno. Credeam că nu am nimic de spus nici despre omul Moreno, dar…”
Fostul antrenor al Barcelonei a dezvăluit că nu va schimba prea multe din jocul Spaniei: ”Nu am vorbit cu jucătorii, dar sunt deschis la apelurile telefonice. Mi-a plăcut imaginea lăsată de naţională şi am învăţat mult de la Robert Moreno. Nu voi impune lucruri diferite. Este o mândrie să conduc Spania la Euro 2020, unde va fi una între favorite. Problema este că există 6-8 favorite, aşa că sunt conştient de dificultatea misiunii mele”.
Luis Enrique a debutat la naționala Spaniei cu o victorie în fața Angliei (2-1), la Londra, în Liga Națiunilor. Ulterior, a obținut același scor cu Norvegia, la debutul în preliminariile Euro 2020.
Pe 9 iunie, Luis Enrique a anunțat că părăsește banca tehnică din cauza problemelor din familia sa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER