Luis Enrique, laude la adresa Franței înaintea finalei Nations League: „Este cea mai bună echipă din lume”
Spania a reușit să producă una dintre surprizele din această pauză internațională după ce a învins Italia, scor 2-1, pe San Siro (Giuseppe Meazza) și a oprit seria de 37 de meciuri în care Squadra Azzurra era neînvinsă.
Prin victoria în fața Italiei, Spania a reușit astfel o calificare în premieră în finala Ligii Națiunilor, unde o va întâlni pe Franța, echipă care a reușit să elimine spectaculos Belgia după ce la pauză a fost condusă 2-0.
În acest context, într-o conferință de presă premergătoare partidei, Luis Enrique (51 de ani), selecționerul Spaniei, a făcut o analiză a naționalei Franței, susținând totodată că formația antrenată de Didier Deschamps (52) este cea mai bună echipă națională din lume, la nivel individual.
Spania, cotată cu șansa a doua în finala cu Franța
Luis Enrique a prefațat în cadrul unei conferințe de presă nivelul ridicat al naționalei franceze, însă a pus accent și pe punctele forte ale Spaniei și, implicit, pe strategia pe care se va baza în finala Nations League:
„La nivel individual, Franța este cea mai bună echipă din lume. Echipa lor este plină de jucători de top și de puncte de referință. Noi trebuie să lucrăm ca o echipă și să fim mai buni decât ei la nivel colectiv. Vrem să avem mereu posesia mingii pentru că în felul acesta ne putem face mai bine propriul joc. Cu viteză, putem crea probleme adversarilor noștri.
De îndată ce vom pierde mingea, vom încerca să-i presăm imediat, astfel încât să nu-și poată pună în evidență propriile calități. Nu vrem să le oferim nicio șansă să atace…În faza de atac, el (n.r. – Mbappe) nu ne va afecta. Pentru că nu ne uităm la rivalii noștri când atacăm. Și în faza defensivă oferim întotdeauna instrucțiuni individuale pentru fiecare adversar. A spune ce să faci este foarte ușor, dar lucrul dificil este să execuți. Suntem destul de relaxați prin calificarea în finală și scopul nostru este să atingem un nivel înalt” a declarat selecționerul Spaniei, potrivit Marca.
Acesta a făcut și o actualizare cu privire la situația accidentării lui Gavi, cel mai tânăr debutant care a îmbrăcat tricoul naționalei Spaniei, dar și a lui Ferran Torres, un alt jucător a cărui prezență este incertă în meciul cu Franța:
„Nu știu în ce stare este Gavi. Îl vom întreba. Ferran (n.r. – Torres) este singurul jucător care mai este incert. Îl vom testa la încălzire și dacă nu poate juca, atunci vom alege pe altcineva. Nu vom risca niciun jucător și, dacă el (n.r. – Torres) nu este în formă, altcineva va juca. Nu vom forța pe nimeni să joace” a mai adăugat Luis Enrique, conform sursei citate.
Spania – Franța se va juca duminică, 10 octombrie, de la 21:45, pe stadionul San Siro (Giuseppe Meazza). La centru se va afla cunoscutul arbitru englez, Anthony Taylor.