Luis Suarez nu înțelege de ce nu este nominalizat la Balonul de Aur: „Alții, ca Ronaldo, sunt în lupta pentru trofeu. Hai să fim clari și drepți”

Luis Suarez nu înțelege de ce nu este nominalizat la Balonul de Aur:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luis Suarez, atacantul Barcelonei și poate cel mai controversat personaj de la Campionatul Mondial din Brazilia, acolo unde l-a mușcat de umăr pe italianul Giorgio Chiellini, fiind suspendat vreme de patru luni, a acordat un interviu pentru presa spaniolă, în care a vorbit despre experiența de la turneul final, despre Messi și transferul la Barcelona, dar și despre Balonul de Aur, unde nu înțelege de ce nu a fost nominalizat, dar Ronaldo se află printre finaliști.

  • despre mușcătura asupra lui Chiellini

„Lucrez încă la aspectele pe care trebuie să le controlez. Sunt conștient de gravitatea gestului meu și de repercursiuni, având în vedere câtă lume mă privește. Când am greșit, mi-am asumat și am învățat că nu pot rezolva singur problema pe care o am. Credeam că pot, dar nu a fost așa. Aveam nevoie de ajutorul unor specialiști, care să mă facă să văd lucrurile așa cum sunt, care să mă ajute să-mi dau seama de greșelile făcute și să învăț din ele. Când comiți de trei ori aceeași greșeală, e momentul să faci ceva ca să nu se mai repete”.

  • despre Messi și transferul său de la Liverpool la Barcelona

„Messi e de două ori mai bun decât credeam. E incredibil! Nu am cuvinte, nu pot explica, e fabulos ceea ce reușește să facă la vârsta pe care o are. Mă gândesc uneori că are aceeași vârsta ca și mine, dar de două ori mai multe goluri. Are o grămadă de premii individuale. Bate record după record, le va bate pe toate și cred că nu va mai exista vreun jucător care să-l mai întreacă. Îl văd zilnic la antrenamente alături de mine și tot mă surprinde mai mult. Îi vedeam pe actualii mei colegi la televizor și eram impresionat. Dar acum, când îi văd la antrenamente, îmi vine să-i aplaud”

  • Balonul de Aur, marea dilemă a lui Suarez

„Pentru mine e clar. Am spus-o mereu: cel mai bun fotbalist din lume este Messi. Neuer are merite, e campion al lumii, a demonstrat că e un mare portar. Cristiano e și el un fotbalist imens, a făcut și face enorm pentru fotbal, dar pentru mine nu există rival în ceea ce îl privește pe Leo. Nu știu nici acum prea bine care sunt criteriile pentru a spera la Balonul de Aur. Dacă se ia în considerare ce ai făcut din ianuarie și până în decembrie, trebuie să ții cont de Mondial și cred că prestația mea de acolo nu a fost bună.

Poate ăsta e motivul pentru care nu sunt printre nominalizați. Dar dacă ăsta e un criteriu important, de ce nu se aplică și altor fotbaliști? Ca să fie mai clar: Leo a ajuns în finală, Neuer e campion mondial, iar alții care au fost eliminați devreme, precum Cristiano, sunt în lupta pentru trofeu. Hai să fim clari și drepți”.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×