Lumea fotbalului mai primește o lovitură! Abubakari Yakubu, fost coleg cu Chivu, Lobonț și Mitea la Ajax, s-a stins din viață la 35 de ani. Motivul decesului
O nouă tragedie a lovit lumea fotbalului. Abubakari Yakubu, fost coleg cu Chivu, Lobonț și Mitea la Ajax Amsterdam, s-a stins din viață la vârsta de 35 de ani, într-un spital din țara natală, Ghana. Acesta fusese internat în urmă cu câteva zile, după o insuficiență respiratorie.
Marți după masă a avut loc tragedia. Yakubu a murit într-un spital din Tema, oraș din țara în care s-a născut, Ghana. Fostul mijlocaș s-a luptat cu problemele de sănătate în ultimii ani, iar, în urmă cu câteva zile, a fost internat pentru că suferea de insuficiență respiratorie.
Abubakari Yakubu a fost coleg la Ajax cu Bogdan Lobonț, Nicolae Mitea și Cristian Chivu, care a fost și căpitanul „lăncierilor”. Ghenzul s-a retras din activitate, după ce toată cariera a evoluat pentru Ajax Amsterdam (la care a trecut pe la toate categoriile de vârstă) și Vitesse Arnhem.
Două titluri de campion (2001/2002 și 2003/2004) și două Cupe ale Olandei (2001/2002 și 2003/2004) avea în palmares Abubakari Yakubu, toate câștigate pe vremea în care împărțea vestiarul cu cei trei români trecuți pe la clubul de pe Amsterdam ArenA.