Nebunia pentru Lionel Messi atinge cote inimaginabile la PSG! „Ți-o dau pe mama la schimb!”

Transferul lui Lionel Messi la PSG a dinamitat Parisul, fanii luându-l cu asalt pe mijlocașul argentinian cu fiecare ocazie.

După ce a fost așteptat ca un rege la aeroport când a ajuns în capitala Franței, Lionel Messi se lovește la fiecare pas de fanatismul fanilor parizieni. Argentinianul nu scapă de admiratori niciunde, iar la meciul jucat împotriva lui Leipzig a fost șocat când a văzut ce stătea scris pe un carton ținut în mâini de un puști din tribune.

Băiatul își dorea atât de mult tricoul fotbalistului argentinian încât era dispus să renunțe la mama sa în schimbul suvenirului.

Mama la schimb pentru tricoul lui Lionel Messi

Mii de fani vor la fiecare meci să fie în preajma lui Lionel Messi sau să obțină o amintire de la starul argentinian, dar ce s-a întâmplat la meciul cu Leipzig din Liga Campionilor a întrecut orice imaginație.

Un copil prezent în tribunele Parc des Princes a vrut să îl anunțe pe fotbalistul transferat de la FC Barcelona că e dispus să renunțe la orice în schimbul tricoului său. Pentru a fi cât se poate de convingător, puștiul a scris pe cartonul afișat că o dă la schimb pe mama lui.

Aflată lângă el, e lesne de văzut din fotografie cât de încântată a fost femeia când a fost oferită pe post de monedă de schimb pentru un tricou. Cu toate acestea, ea l-a însoțit pe micuț la stadion și l-a susținut în demersul său.

Cartonul era inscripționat cu mesajul „Leo, dă-mi tricoul tău. Ți-o dau pe mama la schimb”.

În meciul PSG – Leipzig, câștigat de francezi cu 3-2, Lionel Messi a marcat de două ori, în minutele 67 și 74 – cel de-al doilea gol fiind marcat din lovitură de la 11 metri. Cea de-a treia reușită a parizienilor a fost semnată de starul francez Kylian Mbappe,

Publicat: 20 10. 2021, 10:40
Actualizat: 20 10. 2021, 10:42