Mama lui Radu Drăgușin, Svetlana Simion, fostă baschetbalistă și componentă a lotului național, a răbufnit după ce numele fiului ei a apărut în scandalul pariurilor din Italia. Fundașul român i-a împrumutat o sumă de bani lui Nicolo Fagioli, fotbalist la Juventus, iar acesta din urmă a jucat-o la pariuri. Mama lui Drăgușin dezvăluie acum despre ce sumă de bani a fost vorba.
Radu Drăgușin a avut neșansa de a fi implicat, fără voia sa și fără vină, în scandalul pariurilor din Italia. Tânărul fundaș român i-a împrumutat bani lui Nicolo Fagioli, starul în devenire al celor de la Juventus, iar acesta din urmă i-a jucat la pariuri, după cum chiar el a dezvăluit. Totul a fost descoperit într-un mesaj pe care anchetatorii l-au găsit în telefonul lui Fagioli:
„I-am rugat pe Gatti (n.r. – Federico Gatti, fundaș la Juventus) și Drăgușin să îmi împrumute bani, dar am promis că voi plăti pe toată lumea”, a scris Fagioli, potrivit Gazzetta dello Sport.
Scandalul a căpătat amploare, mai ales că Fagioli a fost suspendat pentru următoarele 7 luni din competiții, iar din dorința de a nu-i fi pătat numele, Radu Drăgușin a oferit o primă reacție prin intermediul ProSport. Fundașul i-a transmis lui Florin Manea următoarele:
„Mi-a zis Radu că nu știa nimic de pariuri, mi-a zis că lui i-a zis că vrea să-și ia un ceas. Îl știa de la juniori și de aia i-a dat suma respectivă. L-a „ars” și pe el de bani, că nu i-a dat înapoi, deși a zis că o să îi dea. Mi-a zis să vă dau declarație din partea lui că nu a jucat niciodată în viața lui la pariuri. Și-a ajutat un coleg, atâta tot”, a declarat Florin Manea, printre altele, pentru ProSport.
După ce agentul a sărit în apărarea fundașului, a venit acum și rândul mamei lui Radu Drăgușin să iasă în față cu o reacție. Svetlana Simion, fostă baschetbalistă și componentă a lotului național, a asigurat pe toată lumea că fiul ei nu are nicio vină și numele lui Radu Drăgușin nu trebuie asociat cu Nicolo Fagioli:
„M-a luat prin surprindere faptul că Drăguşin este asociat în scandalul pariurilor în urma unui împrumut pe care l-a efectuat o singură dată, cu un an şi jumătate înainte. A fost un împrumut efectuat fostului coleg de la Primavera, cu care a trăit împreună de la 16 ani, până când Radu a făcut pasul următor. Nu e normal să asociezi un caz clar de parior în tratament, Fagioli, cu un împrumut acordat unui fost coleg”, a răbufnit mama lui Radu Drăgușin.
În continuare, Svetlana Simion a confirmat că Radu Drăgușin i-a oferit bani cu împrumut lui Fagioli, pentru că acesta din urmă a dorit să își cumpere un ceas marca Rolex. Potrivit spuselor acesteia, fundașul român i-a împrumutat fostului coleg de la Juventus suma de 40.000 de euro:
„50.000 de euro este un ceas Rolex. În lumea aceasta a fotbaliştilor, 40.000 de euro nu reprezintă chiar o sumă atât de mare, cu toată lipsa de modestie. Dacă vorbeam de un milion de euro, probabil ne-am fi făcut griji.
Fagioli i-a cerut bani împrumut lui Radu pentru el. Asta ştiu, asta mi-a zis Radu, că Fagioli are nevoie de acei bani pentru el. Radu nu avea de unde să ştie că Fagioli avea o problemă. Este o lume destul de periculoasă, iată că nu mă aşteptam. Fagioli e un copil care a crescut cu Radu, dar uite că nu poţi să ştii ce ascunde un om în spatele unei imagini de fotbalist la Juventus”, a mai declarat Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, potrivit Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER