„Mâna dreaptă” a lui Cosmin Olăroiu și Mircea Rednic s-a întors în Arabia Saudită! „Sunt fericit că aici pot antrena, iar seara dorm liniștit” + Atac asupra tehnicienilor din Liga 1 | EXCLUSIV
Antrenorul Costel Pană (53 de ani) a semnat cu gruparea Al Tai U19 din Arabia Saudită, angajamentul fiind stabilit pentru un an. Este pentru a treia oară când tehnicianul ajunge să pregătească la acest nivel în țara respectivă.
Formația s-a salvat la retrogradare în sezonul trecut printr-un gol în ultimul minut de joc, obiectivul fiind în acest an accederea în prima jumătate a clasamentului.
Antrenorul, fost secund al lui Cosmin Olăroiu, Mircea Rednic, Florin Halagian și Mihai Teja, revine în Arabia Saudită după ce a mai condus pe Al Ahli U19 (un an și opt luni), dar și pe Al Shabbab (șase luni).
„Mâna dreaptă” a lui Cosmin Olăroiu și Mircea Rednic s-a întors în Arabia Saudită! „Sunt fericit că aici pot antrena, iar seara dorm liniștit”
Gruparea saudită din orașul Hail, cu aproape 500.000 de locuitori, are echipă de seniori care tocmai a promovat în prima ligă.
„Am ales Golful pentru că aici sunt lăsat să antrenez, ceea ce nu se întâmplă la noi în țară. Nu știu câți tehnicieni români pot dormi liniștiți că și-au făcut meseria cu demnitate și profesionalism. Eu pot acum! Am stat zece ani să-mi iau Licența Pro, apoi am așteptat încă zece să antrenez ca principal. N-an reușit în România, dar uite că pot în străinătate. Și sunt fericit”, recunoaște Costel Pană.
După doar trei etape, antrenorul Mohamed Kouki n-a mai fost lăsat să antreneze de federația saudită, unde director tehnic este Ionuț Lupescu.
„Aici se iau măsuri dure. Antrenorul nu avea licență Pro, deși este un tehnician care a reușit promovarea și este privit excelent. Regulile sunt reguli și trebuie acceptate. La noi, încă antrenează unii care nu și-au luat licența.
Eu n-am nimic cu Marius Croitoru. Dar a luat locul unora care au învățat carte, ceea ce nu este normal. Așa era acum 30 – 40 de ani, antrenau cei cu relații, nu s-a schimbat nimic. Unii au reușit, alții nu, asta e viața!
De asemenea, observ că sunt unii care spun că fotbalul de aici e slab. Mai bine s-ar sui în avion și ar veni aici două săptămâni să se convingă. Fotbalul de aici e la cel mai ridicat nivel din Golf”, își varsă năduful Costel Pană, la peste 3.000 de kilometri de țară.
Unul dintre cei care au fost chestionați despre Costel Pană a fost Florin Motroc, un tehnician respectat în zona Golfului, după ce a luat titlul în Iordania și Bahrain.
„Înainte să mă contacteze, după rezultatele pe care le-am avut la cele două echipe din Arabia Saudită, a fost chestionat și Florin. Vorbisem o singură dată cu el în ultimii ani. Apoi m-au sunat oficialii de aici și am bătut palma.
Antrenez datorită performanțelor înregistrate, nu prieteniilor cu patronii sau conducătorii, cum se întâmplă pe la noi pe acasă”, aruncă o „săgeată” spre România.
E vaccinat, dar a fost testat PCR la intrarea în Arabia Saudită
Costel Pană a zburat până la destinație pe ruta București – Cairo – Riad – Hail. Fără probleme la intrarea în țară.
„Sunt vaccinat, dar aici am intrat cu test PCR, apoi test iarăși în a 7-a zi. Ai o aplicație, pe care ai și culoarea verde. O folosesc când intru în anumite locuri. Controlează situația statul saudit și nu sunt multe cazuri. Populația era aici, acum 10 ani, de 20 milioane, acum au ajuns la 30 de milioane”, povestește Costel Pană, care are doi saudiți secunzi și un preparator fizic tunisian.
Costel Pană se poate lăuda cu un CV extraordinar: a fost secundul lui Florin Halagian la FCM Bacău și FC Argeș, lui Cosmin Olăroiu la Al Hilal, lui Mihai Teja la U. Cluj și Poli Iași și, nu în ultimul rând, lui Mircea Rednic la Poli Iași.