Manchester City este gata să realizeze un transfer stelar în finalul actualei ferestre de mercato. Potrivit presei internaționale, clubul de pe Etihad a intrat în cursa pentru „perla” din naționala Germaniei. Pep Guardiola îl apreciază în mod deosebit pe jucător și îl vrea pentru a-l înlocui pe Kevin de Bruyne, indisponibil cel puțin 4 luni din cauza unei accidentări grave.
Pep Guardiola își dorește să aducă un mijlocaș ofensiv la Manchester City în această vară, după ce Kevin de Bruyne a suferit o accidentare gravă, a fost operat și va sta departe de teren cel puțin 4 luni.
Inițial, „cetățenii” s-au orientat către brazilianul Lucas Paqueta, de la West Ham, însă toate ofertele pe care le-au înaintat pentru jucător au fost refuzate. Mai mult, Paqueta este implicat acum într-un scandal cu pariuri, iar Manchester City s-a retras din cursa pentru semnătura brazilianului.
Potrivit presei internaționale, Pep Guardiola a pus acum ochii pe Florian Wirtz, „perla” din naționala Germaniei și al 3-lea cel mai bine cotat fotbalist din Bundesliga. Wirtz, care este poreclit și „noul Messi”, evoluează pentru Bayer Leverkusen din ianuarie 2020 și în prezent este unul dintre cei mai curtați mijlocași din lume. Potrivit Transfermarkt, Wirtz are o cotă de piață de 85.000.000 de euro.
Conform jurnalistului italian Matteo Moretto, citat de pagina de Twitter City Xtra, Manchester City a luat deja legătura cu Leverkusen pentru demararea negocierilor:
„Manchester City a întrebat despre situația lui Florian Wirtz. Mijlocașul ofensiv al celor de la Bayern Leverkusen este foarte apreciat de Pep Guardiola, însă un posibil transfer pare foarte complicat”, notează sursa citată.
BREAKING: #ManCity have enquired about the situation of Florian Wirtz. The Bayer Leverkusen attacking midfielder likes Pep Guardiola a lot, however a possible signing seems ‘very complicated’. [via @MatteMoretto] — City Xtra (@City_Xtra) August 20, 2023
BREAKING: #ManCity have enquired about the situation of Florian Wirtz. The Bayer Leverkusen attacking midfielder likes Pep Guardiola a lot, however a possible signing seems ‘very complicated’.
[via @MatteMoretto]
— City Xtra (@City_Xtra) August 20, 2023
Florian Wirtz a început sezonul 2023 – 2024 la capacitate maximă. El a înscris în victoria impresionantă din Cupa Germaniei, scor 8-0 cu Teutonia Ottensen, după care a marcat și în runda inaugurală din Bundesliga, unde Leverkusen a învins-o cu 3-2 pe RB Leipzig.
În total, Florian Wirtz a marcat pentru Bayer Leverkusen 25 de goluri și a oferit 30 de pase decisive, în 105 meciuri. Wirtz se poate mândri deja și cu 8 apariții în naționala mare a Germaniei, pentru care nu a apucat să înscrie.
Florian Wirtz este al 3-lea cel mai bine cotat fotbalist din Bundesliga, după Jamal Musiala (evaluat la 110.000.000 de euro) și Harry Kane (90.000.000 de euro).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER