Manchester City îl vrea cu orice preț pe Leo Messi! Suma colosală pe care formația engleză este dispusă să o plătească pentru transferul starului lui FC Barcelona

BARCELONA, SPAIN - SEPTEMBER 12: Lionel Messi of Barcelona celebrates scoring his sides first goal during the UEFA Champions League Group D match between FC Barcelona and Juventus at Camp Nou on September 12, 2017 in Barcelona, Spain. (Photo by Alex Caparros/Getty Images)
Vezi galeria foto - 4 poze

Leo Messi este cel mai curtat fotbalist din lume, la acest moment, după ce starul argentinian i-a informat pe oficialii Barcelonei că vrea să plece de pe „Camp Nou”. Manchester City a intra imediat pe fir, iar formația antrenată de Pep Guardiola este dispusă să pună o sumă halucinantă pe masa catalanilor pentru transferul lui Leo Messi.

Leo Messi mai are contract cu FC Barcelona până în vara anului viitor.

Suma colosală pe care Manchester City este dispusă să o plătească pentru transferul lui Leo Messi

Conform publicației The Telegraph, Manchester City este dispusă să-i ofere Barcelonei 225 de milioane de euro pentru transferul lui Leo Messi. Ba mai mult, oficialii catalani ar fi de acord cu această sumă, astfel că starul argentinian are șanse mari să evolueze pe Etihad, începând cu sezonul viitor.

Sursa citată mai notează că Manchester City vrea să semneze cu Leo Messi un contract valabil trei. Englezii i-au pregătit fotbalistului și un salariu de nerefuzat, astfel, în cei trei ani petrecuți la formația din Manchester, Leo Messi ar urma să câștige 335 de milioane de euro.

Joan Gaspart, fostul preşedinte al Barcelonei, atac devastator la adresa lui Leo Messi

Joan Gaspart (75 de ani), fostul președinte al echipei FC Barcelona, a avut un discurs destul de dur la adresa lui Lionel Messi (33 de ani), după ce argentinianul a anunțat că vrea să plece de pe „Camp Nou”.

Fostul oficial al catalanilor este de părere că fotbalistul argentinian trebuie să își ducă la bun sfârșit înțelegerea cu FC Barcelona sau clauza pe care o are în contract să fie achitată dacă acesta vrea neapărat să părăsească clubul acum.

„Nu poți pleca. El va pleca în 2021. Am văzut contractul și este foarte clar. Clauza s-a încheiat în iunie și nu e cale de întoarcere. Prefer să plece la anul pe gratis, decât să plece pentru mai puțin de 700 de milioane de euro. E decizia clubului aici, nu a jucătorului. Clubul a plătit jucătorii. Aici nu e vorba despre bani, contractul e contract.

Îl iubesc pe Messi foarte mult, dar iubesc Barcelona și mai mult. Clauza trebuie să fie plătită. E o clauză de 700 de milioane de euro și contractele sunt făcute să le respecți. Înțeleg că se face presiune ca el să plece, dar dacă eu sunt președintele Barcelonei nu vor negocia nici măcar un euro.

Dacă Messi pleacă pentru mai puțin decât presupune clauza lui, va fi mai umilitor decât 2-8 (n.r. înfrângerea cu Bayern Munchen). Messi trebuie să nu uite că fanii iubesc mai mult clubul decât jucătorul. Și dacă Messi pleacă anul viitor, ei bine, ghinion, pleacă la 34 de ani”, a spus Joan Gaspart, într-o intervenție la Radio Marca.

Publicat: 27 08. 2020, 16:24
Actualizat: 27 08. 2020, 16:26