Manchester nu e încă albastru! City a condus cu 2-0, dar United a revenit incredibil. Cronica meciului de pe Etihad

Formația lui Pep Guardiola a ratat șansa de a încheia problema campioanei cu șase etape înainte de final. După ce a condus cu 2-0 în prima repriză, Manchester United a întors rezultatul în partea secundă, cu dubla lui Pogba, respectiv golul lui Smalling. Pentru City au marcat Kompany și Gundogan. Antrenorul catalan a surprins cu formația de start, acesta preferând să lase pe bară câteva nume grele.

O primă parte albastră

Fără De Bruyne, Aguero și Jesus, lăsați pe banca de rezerve în prima repriză, City a dominat autoritar prima parte a jocului, cu o posesie de 66% și fără vreo ocazie la poarta lui Ederson. Vincent Kompany a deschis scorul în minutul 25, în urma unui corner executat de Leroy Sane. Belgianul a fost scăpat din marcaj de Smalling iar reluarea sa cu capul a trimis balonul în plasa porții lui De Gea. Cinci minute mai târziu, Gundogan a mărit avantajul gazdelor. După ce a fost servit perfect în careu de Sterling, neamțul l-a întors pe Matic și a punctat pentru 2-0. Același Raheem Sterling a mai ratat trei ocazii mari în prima repriză, în două dintre acestea, starul englez a rămas singur cu De Gea, dar a trimis peste poartă.

Arma secretă a lui Mourinho

United a început în forță partea secundă a jocului, Pogba fiind cel mai periculos om al oaspeților. Mijlocașul francez l-a pus prima oară la încercare pe Ederson în minutul 50, cu un șut din afara careului, prin fără probleme de portarul brazilian. Trei minute mai târziu, Alexis Sanchez a trimis în careu pentru Herrera, care a oferit un assist de senzație, cu pieptul, pentru Paul Pogba. Două minute mai târziu, mijlocașul a reușit dubla, după ce a reluat cu capul o centrare perfectă a lui Alexis Sanchez.

Piedica fostului elev

Alexis Sanchez a contribuit decisiv la înfrângerea fostului său antrenor de la Barcelona, Pep Guardiola. Șeptarul lui United a oferit două centrări perfecte la golul doi al lui Pogba, respectiv la reușita lui Smalling. Chilianul nu a terminat meciul pe teren, acesta fiind schimbat în minutul 82 de Mourinho cu Marcus Rashford.

S-a terminat 3-2 pentru formația lui Mourinho, iar cei de la City trebuie să mai aștepte pentru al cincilea titlu de campioană din istorie. City rămâne pe primul loc, cu un total de 84 de puncte, urmată de United cu 71 de puncte.

 

Articol scris de Daniel Anghel

Publicat: 07 04. 2018, 21:43
Actualizat: 07 04. 2018, 21:54