Manchester United a făcut anunțul mult așteptat de fani: David De Gea și-a prelungit contractul

Manchester United a anunțat, luni, că portarul David De Gea (28 de ani) și-a prelungit contractul până în 2023, cu opțiune de a extinde ulterior pe un an suplimentar.

David De Gea a fost unul dintre cei mai buni jucători din echipa lui Manchester United în ultimele sezoane, iar fanii erau îngrijorați că spaniolul nu primește o prelungire de contract, având în vedere că precedenta înțelegere expira în 2020. În cele din urmă, suporterii au primit vestea cea mare, iar De Gea a oferit prima reacție, pentru site-ul oficial al clubului.

„Este un privilegiu să fiu de opt ani aici, la un club uriaș, și să îmi pot continua cariera la Manchester United. Când am ajuns aici, nu mi-aș fi putut imagina că voi juca peste 350 de meciuri la clubul acesta. Acum, viitorul îmi este clar și vreau să îmi ajut echipa să câștige din nou trofee„, a declarat De Gea.

David De Gea evoluează la Manchester United din 2011, când a fost transferat de la Atletico Madrid, pentru 25 de milioane de euro. Spaniolul a acumulat 367 de prezențe la formația de pe Old Trafford, în 130 dintre acestea menținându-și poarta intactă.

În perioada petrecută la Manchester United, David De Gea a câștigat Europa League, titlul în Premier League, Cupa Angliei și Cupa Ligii Angliei.

 

 

 

Publicat: 16 09. 2019, 18:55
Actualizat: 16 09. 2019, 19:42