Maradona, în centrul atenției la tragerea la sorți a grupelor Cupei Mondiale. A lovit primul, apoi a fost pus la punct în câteva cuvinte de selecționerul Argentinei. Ironizat de Lineker. „Mâinile tale…”

Diego Armando Maradona s-a numărat printre numele grele invitate de FIFA să ia parte la tragerea la sorți a grupelor pentru Campionatul Mondial din Rusia și a continuat războiul de la distanță pe care-l are cu Jorge Sampaoli, selecționerul Argentinei.

Argentina a nimerit în Grupa D, alături de Croația, Islanda și Nigeria, echipa pe care o întâlnește în mod tradițional la Cupa Mondială, iar omul care a adus trofeul din 1986 nu a ratat momentul pentru a-l „înțepa” pe actualul selecționer al „pumelor”. Deranjat că naționala țării sale a obținut foarte greu biletele pentru Rusia, „El Pipe d’Oro” a atacat: „Grupa e una accesibilă, dar trebuie neapărat să progresăm. Nu putem juca la fel de prost ca în preliminarii”, a spus Maradona.

Imediat, declarațiile au ajuns la urechile lui Sampaoli, care a răspuns subtil și i-a transmis lui Maradona, printre cuvinte, că nu-l consideră cel mai bun jucător din istoria „pumelor”: „Sper că putem juca mai bine. Eu sunt calm și îmcrezător deoarece am în echipă cei mai buni jucători din istoria Argentinei”.

Iar schimbul de replici cu Sampaolo nu a fost singurul moment în care Maradona a fost ironizat. În timp ce efectua tragerea la sorți, decarul de legendă a fost luat în primire de Gary Lineker, una dintre gazdele evenimentului: „Mâinile tale întotdeauna au avut un talent special”, i-a transmis englezul, cu referire la hențul celebru al lui Maradona, din sferturile de finală ale Campionatului Mondial din 1986. Atunci, Lineker era golgheterul englezilor și a marcat golul țării sale în înfrângerea cu 2-1.

 

Publicat: 02 12. 2017, 10:17
Actualizat: 02 12. 2017, 10:18