Alexi Pitu (21 de ani), „perla” lui Gică Hagi care i-a costat pe francezii de la Bordeaux 2.000.000 de euro, are o mare carență, iar antrenorul grupării din Ligue 2 nu s-a mai ferit de cuvinte.
După ce Alexi Pitu a bifat 18 meciuri în tricoul echipei Bordeaux în sezonul 2023-2024, francezii au dezvăluit care este cea mai mare problemă a fotbalistului crescut de Gică Hagi.
David Guion, antrenorul formației Bordeaux, l-a analizat pe Alexi Pitu, iar acesta a dezvăluit care este principala problemă a internaționalului român U21.
Antrenorul lui Bordeaux a dezvăluit că Alexi Pitu a avut probleme la antrenamentele de forță după ce a fost transferat de la Farul Constanța și a fost nevoit să îi arate internaționalului român U21 cât de important este jocul fizic în Franța.
„Pitu e un jucător pe care mi l-au propus scouterii înaintea vacanței de iarnă. Ne-a oferit prospețime, e un mingicar. Totuși, a avut probleme la antrenamentele de forță. I-am arătat că jocul fizic e important în Franța, are nevoie și de calități fizice, acolo e de lucrat”, a transmis David Guion, antrenorul lui Bordeaux.
Cotat de site-urile de specialitate la un milion de euro, Alexi Pitu a semnat cu Bordeaux pe 26 ianuarie 2023 și mai are contract cu formația din Franța până în iunie 2027.
Fotbalistul în vârstă de 21 de ani vândut de Gică Hagi la Bordeaux pentru două milioane de euro a jucat în sezonul actual în 18 meciuri, dintre care 15 în Ligue 2 și trei în Cupa Franței, a dat un gol și a oferit două pase decisive.
Alexi Pitu a adunat șase selecții în tricoul echipei naționale a României U21, acolo unde a debutat pe 7 septembrie 2021 într-un meci jucat de „tricolorii” mici cu Georgia U21.
În tricoul Farului, Alexi Pitu a jucat în 86 de partide, a dat cinci goluri și a oferit 11 pase decisive.
După 22 de etape jucate în Ligue 2, Bordeaux se află pe locul 12 în clasament, cu 28 de puncte, la trei în fața celor de la Concarneau și la trei în spatele lui Paris FC.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER